Guvernul a dat publicităţii astăzi lista chiriaşilor RA-APPS pe care se regăsesc 285 de persoane. Dintre acestea, potrivit listei oficiale, doar 5 persoane "nu sunt îndreptăţite" să locuiască în casele de protocol. Este vorba de Calotă Samuel, fost şef ANPC, Pavelescu Ioan Mircea, fost vicepreşedinte AVAS, Dumitru Orlandea, fost consilier al ministrului PDL al Economiei, Ioan Ariton, Daniel Povârnaru, fost conislie al ministrului PDL Bogdan Drăgoi, şi Alexandru Nazare, fost ministru PDL al Transporturilor, toţi în curs de evacuare.
Acesta a făcut publică lista cu numele tuturor celor care au locuinţe de protocol, funcţiile beneficiarilor şi cuantumul chiriei, iar luni va trece la trierea celor care vor fi păstrate şi a celor care vor fi vândute.
Nu mai au funcţii publice, dar încă ocupă locuinţele de protocol ale RA-APPS. Mircea Geoană, Adrian Severin, Şerban Nicolae, Joiţa Tănase, Mioara Roman sau Gelu Voican Voiculescu ocupă de ani de zile vile sau apartamente ale statului care în principiu sunt destinate celor cu demnităţi publice şi care nu au o locuinţă în Bucureşti sau chiar vânzării.
Pe listă se regăsesc nume grele, precum Ion Ţiriac, care beneficiază de vilă de protocol în ciuda miliardelor din conturi.
De asemenea, Gelu Voican Voiculescu, Adrian Severin, dar şi fosta atletă Doina Melinte, jurnalistul Florin Bichir, cântăreţul Gabriel Cotabiţă, actriţa Rodica Mandache ori Alexandru Păunescu se numără printre beneficiarii favorurilor statrului, via RAPPS.
Ion Ţiriac plăteşte o chirie lunară de 26897,09 euro, Adrian Severin - 790,35 euro, Elena Ceauşescu, fosta cumnată a lui Nicolae Ceauşescu - 561,99 euro, iar Mihnea Constantinescu - 550,42 de euro.
Fiul lui Adrian Păunescu, Andrei, plăteşte 185 de euro, Mircea Geoană - 3195,79 de euro, iar Gabriel Cotabiţă - 429,73 de euro.