Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grig, out! Vine Andone? Antrenorul nu s-a mai înţeles cu conducerea şi a demisionat

Publicat in Pro Sport, miercuri 16 ianuarie 2013 · ·

ProSport a scris despre plecarea lui Grigoraş încă din 3 ianuarie

Grigoraş nu s-a mai înţeles cu cei din conducerea Pandurilor, iar ieri a decis că e cazul să-şi dea demisia

Ceea ce ProSport a anunţat încă de pe 3 ianuarie s-a adeverit ieri. Petre Grigoraş nu mai este antrenorul principal al Pandurilor. Tehnicianul, care a pregătit timp de doi ani formaţia din Târgu Jiu, a avut ieri o întrevedere cu preşedintele Marin Condescu, iar la finalul ei a fost anunţat divorţul. "Am considerat că, pentru binele echipei, soluţia cea bună e să ne despărţim. Nu mi-a fost frică de obiectiv, eu am adus echipa aici. Sunt mândru de ce am realizat. Sper ca echipa să-şi îndeplinească obiectivul, să joace într-o cupă europeană, iar eu să fiu invitat la festivitatea de premiere", a spus ieri Grigoraş.

Vranjes, mărul discordiei

Cu toate că s-a dorit ca despărţirea să pară o decizie personală, venită în urma unei îndelungate analize asupra obiectivului din acest an, motivul pentru care tehnicianul a spus "adio" gorjenilor este legat de fotbalistul cu care a avut un conflict, acum un an, Stojan Vranjes. Grigoraş n-a putut accepta ca Marin Condescu să-l aducă înapoi, peste cuvântul său, asta deşi a tras nenumărate semnale asupra acestui subiect. Astfel, antrenorul a aşteptat să vadă cum evoluează aceste discuţii, iar ieri, aflând că la reunirea lotului de azi va fi prezent şi jucătorul controversat, a hotărât să-şi anunţe public despărţirea. "N-ai ce să faci dacă vrea să plece, sunt sigur că Vranjes n-are nicio legătură", a spus Condescu.

Merge la Oţelul?

Cum Grigoraş este deja istorie, se caută înlocuitorul acestuia. Surse apropiate clubului gorjean susţin că, în interior, se vehiculează tot mai des numele lui Ioan Andone. Cât despre viitorul lui Grigoraş, acesta se pare că ar putea ajunge la Oţelul, acolo unde e dorit de Ada

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei judeţe din sudul ţării, sub val de caniculă extremă. A fost emis Cod Roșu

Mediafax acum o ora
De sâmbătă, de la ora 10 până duminică la ora 10 este cod portocaliu de caniculă, fiind afectate judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt şi Teleorman, unde valul de căldură se va menţine intens, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar i

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum o ora
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum 55 minute
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Taxa pe vin loveşte viticultura românească. Producători: Riscăm falimente în lanţ şi scumpiri masive

Ziarul Financiar acum o ora
Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă: introducerea accizei pe vinul liniştit este o măsură care ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adâ

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

FCSB vs CFR deschide noul sezon – Cine transmite la tv Supercupa României la fotbal

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare FCSB (campioana en-titre) și CFR Cluj (câștigătoarea Cupei României) vor deschide noul sezon competițional, cele două duelându-se pentru trofeul Supercupei României la fotbal. Urmărește cele mai noi

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România se îndreaptă spre dezastru bugetar (Europa Liberă)

Mediafax acum 14 ore
Potrivit documentelor „strict confidențiale” obținute de Europa Liberă, primii oameni din stat, președintele Klaus Iohannis, premierul Marcel Ciolacu și președintele Senatului Nicolae Ciucă, au fost avertizați încă din august 2024 cu privire la risc

Se apropie termenul-limită pentru tarifele impuse de Donald Trump. Europa riscă taxe vamale de până la 50%

Capital acum 21 minute
Se apropie termenul-limită pentru tarifele impuse de Donald Trump Uniunii Europene. Dacă nu se ajunge la un acord până pe 9 iulie, Europa riscă taxe vamale de până la 50%.

Circulația pe Podul Giurgiu-Ruse, oprită total din cauza unui TIR

HotNews acum 2 ore
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse a fost oprită sâmbătă dimineaţa pe ambele sensuri de mers, după ce un TIR s-ar fi defectat pe partea bulgară, transmite Agerpres. „La data de 5 iulie, ora 06:10, pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse, pe pa

Ruşii spun că au doborât zeci de drone ucrainene, inclusiv două lângă Sankt Petersburg

News.ro acum 18 minute
Unităţile ruse de apărare aeriană au doborât zeci de drone ucrainene în zone dispersate ale ţării, inclusiv două în apropierea celui de-al doilea oraş ca mărime, Sankt Petersburg, au declarat sâmbătă oficialii ruşi, relatează Reuters. Aleksandr Droz

Vremea

București
acum

27°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

21°
sâm.

18°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

25°
sâm.

16°/34°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°