Neachitarea la timp a salariilor, disponibilizările sau contractele colective de muncă au fost, începând din 2009, principalele motive de protest pentru angajaţii de la CFR, care au recurs de mai multe ori la greve spontane, de obicei locale, şi au ameninţat chiar şi cu greva generală.
Neplata la timp a drepturilor băneşti nu este o problemă nouă pentru sistem, la fel cum nici obişnuinţa feroviarilor de a reacţiona imediat prin oprirea circulaţiei trenurilor nu este un element de noutate.
Dacă anterior anului 2009 sindicaliştii de la CFR aveau printre revendicări şi eventuale majorări salariale, începând cu acest an motivaţiile acţiunilor de protest au vizat întârzierea drepturilor salariale, programele de disponibilizări sau neîncheierea contractelor colective de muncă.
În martie 2009, sindicaliştii CFR aşteaptau ca administraţia să le prezinte programul de restructurare al sectorului, atenţionând că nu acceptă disponibilizări sau reducerea veniturilor angajaţilor şi ameninţând chiar cu greva generală dacă locurile de muncă nu vor fi păstrate.
Sindicaliştii precizau atunci că nu cer majorări de salarii, dar că solicită păstrarea locurilor de muncă şi a sporurilor care se acordau în acel moment angajaţilor de la CFR.
"Fără investiţii şi fără tehnologie avansată nu poate fi vorba de restructurare, cifra de personal fiind deja redusă în ultimii doi ani. Aşteptăm însă programul de restructurare de la Ministerul Transporturilor", afirma preşedintele de atunci al Federaţiei Naţionale Mişcare Comercial, Gheorghe Popa.
Nemulţumiţi de planul de restructurare transmis de Ministerul Transporturilor, care prevedea reducerea numărului de personal cu 12.139 pe întreg sistemul, fără nicio formă de protecţie pentru cei disponibilizaţi, sindicaliştii au început să ameninţe cu proteste ample.
Ministrul Transporturilor de atunci, Radu Ber
