Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inspecţia Muncii: 126 de persoane au murit în accidente de muncă în primele nouă luni din 2012

Publicat in Mediafax, miercuri 16 ianuarie 2013 ·

Peste 2.700 de persoane au fost implicate în accidente de muncă în primele nouă luni din 2012, iar 126 dintre acestea au murit, cifra fiind în scădere comparativ cu anul 2011, când în aceeaşi perioadă au fost 193 de decese, arată Inspecţia Muncii într-un răspuns solicitat de agenţia MEDIAFAX.

În primele nouă luni ale anului 2012 au fost înregistrate 2.575 de accidente de muncă, soldate cu 126 de morţi şi 2.600 de persoane cu incapacitate temporară de muncă.

Din numărul total al accidentelor de muncă, 14 au fost colective, în care 98 de persoane au fost rănite şi două au murit.

Potrivit Inspecţiei Muncii, principalele sectoare de activitate în care s-au produs accidente de muncă anul trecut sunt: construcţiile de clădiri, comerţul cu amănuntul, trransporturile terestre şi prin conducte şi extracţia cărbunelui.

Cele mai multe accidente de muncă au avut loc în Capitală şi în judeţele Argeş, Hunedoara, Timiş şi Braşov.

"Cuantumul amenzilor aplicate în anul 2012 pentru nerespectarea legislaţiei privind sănătatea şi securitatea în muncă este de 31.086.700 de lei", a precizat Inspecţia Muncii, pentru agenţia MEDIAFAX.

La sfârşitul lui 2011, inspectorul general de stat de la Inspecţia Muncii preciza că în primele nouă luni ale anului au fost înregistrate 2.483 de persoane accidentate în timpul programului, cu 20,31 la sută mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului 2010, când au fost 3.116 de persoane accidentate.

În acelaşi interval au fost înregistrate 193 de persoane accidentate mortal, cu 32 la sută mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului 2010, când au fost 284 persoane accidentate mortal.

În 2011, 2.290 de persoane care au suferit accidente de muncă au rămas cu incapacitate temporară de muncă, cu 19,13 la sută mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului 2010, când 2.832 de persoane au rămas cu incapacitate

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum o ora
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum 19 minute
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

VIDEO David Popovici, mesaj clar despre turul doi al alegerilor prezidențiale: „Am un îndemn pentru toată lumea”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
David Popovici (20 de ani), campion olimpic la 200 de metri liber, a vorbit despre . Acesta a avut un îndemn pentru turul doi, acolo unde pe buletinele de vot vor apărea Elena Lasconi și Călin Georgescu. - Ion Țiriac

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 3 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Autorităţile din Germania întocmesc o listă de buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum 3 ore
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

Procurorul special Jack Smith renunţă la cele două cazuri penale federale împotriva lui Donald Trump înainte de învestirea preşedintelui ales

News.ro acum o ora
Procurorii au renunţat luni la cele două cazuri penale federale împotriva lui Donald Trump, două dosare judiciare separate, înclinându-se în faţa realităţii că acestea nu vor fi finalizate sau nu vor continua înainte ca Trump să revină la Casa Albă

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 9 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 8 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Le Monde: Marea Britanie și Franța iau în calcul o acțiune militară comună în Ucraina

Ziua News acum 2 ore
Țările europene au reluat discuțiile cu privire la posibila desfășurare de trupe sau luptători de la companii militare private în Ucraina, relatează ziarul francez Le Monde. Potrivit surselor, acest lucru este determinat de faptul că Washingtonul ar

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/6°
joi

5°/10°
Iasi
acum

-1°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

-4°
lun.

-2°/6°
mar.

-4°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

4°/6°
joi

3°/8°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/8°
joi

6°/12°