Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Exxon, Petrom şi Romgaz sapă după petrol şi gaze într-un nou perimetru din Marea Neagră

Publicat in Brasovul Tau, miercuri 16 ianuarie 2013 ·

Exxon şi Petrom au fost de acord să coopteze firma de stat Romgaz într-un nou proiect de explorare la mare adâncime a platoului continental al Mării Negre. Noile foraje s-ar putea face în perimetrul care a fost câştigat de România în disputa cu Ucraina.

Petrom confirmă participarea companiei de stat Romgaz, alături de Petrom şi Exxon în explorarea din Marea Neagră, dar asocierea, aflată încă în discuţie, nu priveşte exploatarea blocului Neptun, acolo unde s-a făcut descoperirea de 42-48 de miliarde de metri cubi de gaze, anunţată de Petrom şi Exxon la începutul anului trecut.

„Petrom si ExxonMobil confirmă discuţiile cu autorităţile române referitoare la noi oportunităţi de explorare la mare adâncime în Marea Neagra. Acestea nu vizează perimetrul Neptun. La acest moment nu putem oferi mai multe detalii", a anunţat Petrom, solicitată să comenteze afirmaţiile de marți seară ale premierului Victor Ponta.

Anunţul implicării companiei de stat Romgaz în explorarea platoului continental al Mării Negre a fost făcut de Ponta la Realitatea TV. "Oamenii în care eu am avut încredere, şi nu îmi pare rău, au negociat cu cei de la OMV şi de la Exxon intrarea Romgaz în asociere în ceea ce priveşte exploatările noilor zăcăminte din Marea Neagră două luni, în fiecare zi cei de la OMV şi Exxon spunând „gata, nu mai negociem“. Sigur, întotodeauna important în acest tip de negociere este să nu rupi coarda. Până la urmă am obţinut o participare corectă pentru Romgaz“, a spus Ponta

Petrom nu a dat mai multe detalii despre noul perimetru, dar, în octombrie anul trecut, compania canadiană Sterling a anunţat că că a semnat un acord cu ExxonMobil şi OMV Petrom pentru vânzarea participaţiei de 65% pe care o deţine la o porţiune a perimetrului petrolifer Midia din Marea Neagră.

Exxon şi Petrom au fost de acord să coopteze firma de stat Romgaz într-un nou proiect de expl

Articolul in Brasovul Tau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Autoritatea Electorală sesizează Parchetul în cazul finanțării campaniei electorale a lui Călin Georgescu

HotNews acum 45 minute
Autoritatea Electorală Permanentă sesizează Parchetul și Poliția pentru a verifica modul de finanțare a campaniei electorale a lui Călin Georgescu, care a raportat la AEP zero cheltuieli electorale, a declarat, joi, șeful Autorității Electorale, Ton

Bănci din România, păcălite cu bani falși. 400.000 de dolari, schimbați la bancomate

Ziare.com acum 53 minute
Trei bănci au fost prejudiciate cu 400.000 de dolari, prin încărcarea în bancomate a 4.000 de bancnote falsificate de 100 de dolari, suma fiind ulterior convertită în lei şi retrasă. Două persoane au fost duse la audieri în acest caz. Reprezentanţii

Patru rachete ruseşti vizând o hidrocentrală din Ucraina au survolat nordul R.Moldova,afirmă locuitori din satul Bîrnova

News.ro acum o ora
Patru rachete ruseţti au traversat joi spaţiul aerian al Republicii Moldova, anunţă pe Facebook un fost deputat, Valentin Chilat, un locuitor al saului Bârnova, în raionul Ocniţa (nord), relatează site-ul nordnews.md. Primarul satului Bîrnova, Valer

HARTĂ Cod galben de ninsori în 11 județe. Alertă meteo de vreme rea în restul țării / Prognoza pentru București

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis o informare de precipitaţii moderate cantitativ şi intensificări ale vântului, în cea mai mare parte a ţării. 11 județe sunt vizate de o atenţionare cod galben de ninsori, valabilă până sâmbătă dimineaţa. De joi, 28 noiembrie, o

Riscuri majore în 2025: majorarea taxelor, recesiune, dezinformarea și conflictele armate.

Adevarul acum o ora
Principalele riscuri care planează asupra economiei românești pentru 2025 sunt atât economice – majorarea taxelor și recesiune, cât și non-economice - dezinformarea și conflictele armate.

Trendyol își deschide primul depozit din România în decembrie: va avea 250 de angajați

Wall-Street.ro acum o ora
Trendyol, unul dintre cele mai importante marketplace-uri internaționale de e-commerce, anunță deschiderea primului său depozit din România. Cu o suprafață de 50.000 mp, centrul logistic va genera până la 250 de locuri de muncă și va fi operațional

Reuters: Biden pregăteşte un pachet de ajutor pentru armament de 725 de milioane de dolari pentru Ucraina

Mediafax acum 3 ore
Potrivit unui oficial citat de Reuters, administraţia Biden intenţionează să furnizeze o varietate de arme antitanc din stocurile americane pentru a opri înaintarea trupelor ruse, inclusiv mine terestre, drone, rachete Stinger şi muniţie pentru sist

Video Rusia lansează un atac „masiv” cu rachete asupra rețelei energetice a Ucrainei. Sute de mii de oameni fără curent electric

Adevarul acum o ora
Rusia a lansat un atac „masiv” cu rachete asupra infrastructurii energetice a Ucrainei, a declarat ministrul ucrainean al energiei. Herman Halushchenko spune că au fost introduse întreruperi de urgență. Explozii sunt raportate în mai multe orașe din

Vin ninsorile! Meteorologii au emis cod galben în 11 județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum 53 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, 28 noiembrie, un cod galben de ninsori, valabil până sâmbătă dimineaţa în zone din 11 judeţe. Nu vom fi ocoliți nici de ploi. Este în vigoare şi o informare de precipitaţii moderate cantitat

Două cereri de anulare a alegerilor prezidenţiale, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 4 ore
Curtea Constituţională a României este aşteptată să decidă joi asupra a două cereri de anulare a primului tur al alegerilor prezidenţiale, depuse de doi competitori electorali, Cristian Terheş şi Sebastian Popescu, clasaţi pe poziţiile 9 şi 12. Cele

Vremea

București
acum

joi

5°/7°
vin.

6°/9°
sâm.

6°/9°
dum.

4°/7°
Iasi
acum

joi

3°/7°
vin.

4°/6°
sâm.

4°/6°
dum.

3°/9°
Constanta
acum

joi

6°/10°
vin.

10°/12°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/6°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/8°
Timisoara
acum

joi

6°/10°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°
dum.

4°/9°