Prichindeii de la Grădinița cu program prelungit a Școlii Gimnaziale “Mihai Eminescu” au strălucit miercuri, 16 ianuarie, într-un spectacol derulat sub motto-ul “Eminescu – Luceafărul, Eu – o mică stea”.
Spectacolul a încheiat seria manifestărilor prilejuite de aniversarea a 40 de ani de la înființarea Școlii Gimnaziale “Mihai Eminescu”.
La spectacol au participat toți copiii din grădiniță, de la cei de grupa mică până la cei care sunt în pragul școlii. Au recitat din versurile lui Eminescu, au cântat, au dansat și au dat viață personajelor unor scurte dramatizări după cele mai cunoscute din poeziile lui Eminescu, spectacolul fiind coordonat de educatoarele Elena Hociung și Luminița Vieriu.
“Am organizat acest moment artistic din dorința de a stimula interesul copiilor pentru literatura română, de a face cunoscută viața și opera lui Mihai Eminescu, la nivelul accesibil copiilor de grădiniță, cultivând, în același timp, creativitatea și imaginația lor artistică“, a spus educatoarea Viorica Adiaconiței, coordonatoarea grădiniței.
Activitatea face parte dintr-un proiect mai amplu, derulat în parteneriat cu Biblioteca Municipală “George Radu Melidon”, reprezentată la grădiniță de bibliotecara Elena Tatiana Agafiței.
“A fost o plăcere să particip la acest eveniment. Am venit cu cărți potrivite pentru vârsta lor, din care le-am citit și am discutat, apoi, cu ei despre poeziile citite“, a spus Elena Tatiana Agafiței.
Prichindeii de la Grădinița cu program prelungit a Școlii Gimnaziale “Mihai Eminescu” au strălucit miercuri, 16 ianuarie, într-un spectacol derulat sub motto-ul “Eminescu – Luceafărul, Eu – o mică stea”.
Spectacolul a încheiat seria manifestărilor prilejuite de aniversarea a 40 de ani de la înființarea Școlii Gimnaziale “Mihai Eminescu”.
La spectacol au participat toți copiii din grădiniță,