Primarul Clujului îi cere premierului să termine magistrala Braşov-Borş. Reprezentanţii puterii îi aduc aminte lui Boc cât l-a preocupat acest proiect când a fost prim-ministru.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, îi solicită premierului Victor Ponta să continue lucrările la magistrala Braşov-Borş, deoarece „nu este alt proiect mai important pentru Transilvania". Liderul PNL Marius Nicoară afirmă că Boc e ultimul care are dreptul moral să vorbească de autostradă.
„Îi solicit premierulului Victor Ponta să continue lucrările la Autostrada Transilvania. Este o măsură de manifestare a respectului pentru contribuţia Transilvaniei la bugetul public naţional. Am văzut, din discuţiile pe care le-am purtat în trecut cu FMI, cu Banca Mondială, cu Comisia Europeană, că ei cer prioritizare şi continuare a investiţiilor înainte de deschiderea altor noi. Ei zic: «Continuaţi-le pe acestea, nu cheltuiţi bani pe studii de fezabilitate şi pe demararea altor proiecte, înainte de a le continua pe cele în derulare»", a specificat Boc. Edilul a ţinut să sublinieze că Autostrada Transilvania poate fi finanţată şi cu fonduri europene, după încheierea contractului cu constructorul Bechtel Uniunea Europeană manifestându-şi disponibilitatea pentru sprijinirea proiectului, astfel încât „azi nu este niciun impediment să fie realizat". „Este nevoie doar de voinţă şi decizie politică", a menţionat Boc. Primarul Clujului i-a solicitat premierului Victor Ponta să asigure continuarea lucrărilor spre Oradea, respectiv realizarea exproprierilor pe tronsonul Târgu-Mureş - Câmpia Turzii.
Preşedintele PNL Cluj, senatorul Marius Nicoară spune că fostul premier îi cere actualului şef al guvernului să facă treaba pe care el n-a fost în stare s-o facă. „I-aş atrage atenţia domnului Boc că a guvernat trei ani şi jumătate şi n-a făcut nimic pentru Autostrada Transilvania, decât să