Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Islamiştii au captura o rafinărie BP din Algeria şi au luat nouă ostatici. Două persoane au fost ucise

Publicat in Adevarul, miercuri 16 ianuarie 2013 ·

O grupare afiliată al-Quaeda a revendicat atentatul de miercuri asupra unei rafinării petroliere a companiei britanice BP în parteneria cu Sonatrach, cea mai mare companie din Africa , şi a anunţat că are nouă ostatici - angajaţi ai companiei, toţi străini. Printre aceştia se pare că se află francezi, irlandezi şi britanici.

Instalaţia se află pe un câmp petrolifer din sudul Algeriei, în regiunea Tiguentourine, la aproximativ 1.600 de kilometri de capitala Alger. Reprezentanţii gigantului energetic au confirmat situaţia şi au anunţat că în timpul atacului care a avut loc în zori au fost ucise două persoane.

„Un grup terorist, puternic înarmat şi care a folosit trei vehicule, a demarat miercuri un atac îndreptat către o bază Sonatrach, aflată la 90 de kilometri de frontiera cu Libia”, a confirmat Ministerul de Interne din Algeria.

Cei doi anjagaţi BP care au murit erau britanici, potrivit agenţiei algeriene de presă APS, însă oficialii de la Londra nu au confirmat informaţia. Ministerul de britanic de Externe s-a limitat la a anunţa că „există cetăţeni britanici implicaţi în acest eveniment”.

Atentatul vine drept prima replică a islamiştilor faţă de ofensiva demarată săptămâna trecută de armata franceză din Mali. Celulele teroriste au jurat să se răzbune pe francezi şi pe toţi aliaţii săi şi au trimis miercuri un oficial prin care avertizau că „Franţa a deschis porţile iadului”.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod portocaliu de vânt puternic în 22 de județe. Cod galben de vânt și ninsori în toată țara

Mediafax acum 31 minute
Potrivit ANM, sunt vizate de Codul portocaliu total sau parțial județele Cluj, Bihor, Hunedoara, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Alba, Sibiu, Dolj, Olt, Vâlcea, Brașov, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Covasna, Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Ialomița și

VIDEO Tragedie în Republica Dominicană » 79 de persoane au murit după prăbușirea acoperișului unui club de noapte: printre victime se numără și sportivi!

Gazeta Sporturilor acum 42 minute
Aproape 80 de persoane au murit și peste 150 au fost rănite după ce acoperișul clubului de noapte „Jet Set” din Santo Domingo, capitala Republicii Dominicane, s-a prăbușit în primele ore ale dimineții de marți. . „Vă rugăm să cooperați cu autorități

Spitalul Municipal Timişoara a rămas fără autorizaţie sanitară de funcţionare şi riscă să rămână şi fără contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate

News.ro acum 23 minute
Spitalul Municipal Timişoara, unitate care este în subordonea Primăriei Timişoara, a rămas fără autorizaţie sanitară de funcţionare, după ce actuala conducere nu a depus o solicitare de prelungire la Direcţia de Sănătate Publică Timiş. În lipsa aces

Ciolacu: Construcţia metroului spre Aeroportul Otopeni este mai mult decât un proiect de infrastructură, este un simbol al progresului, al ambiţiei şi al angajamentului nostru faţă de viitor / Bucureştiul merită să fie un exemplu de modernitate

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, despre construcţia metroului spre Aeroportul Otopeni că este mai mult decât un proiect de infrastructură, este un simbol al progresului, al ambiţiei şi al angajamentului faţă de viitor şi că Bucureştiul

Mikel Arteta, după victoria echipei Arsenal, scor 3-0, cu Real Madrid: Suntem doar la jumătatea drumului, mai avem multe de făcut

News.ro acum 42 minute
Suntem doar la jumătatea drumului, a declarat antrenorul Mikel Arteta, după victoria echipei Arsenal cu Real Madrid, scor 3-0, marţi, în prima manşă din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. „Trebuie să profităm de victorie, dar suntem doar la

Taxele vamale ale lui Trump au intrat în vigoare. Efectul de domino asupra piețelor

Ziua Constanta acum o ora
Tarifele "reciproce" ale preşedintelui Donald Trump asupra a zeci de ţări au intrat în vigoare miercuri, inclusiv taxele masive de 104% asupra produselor chinezeşti, adâncind războiul său comercial global chiar dacă între timp se pregăteşte pentru n

Incendiu la un azil de bătrâni din China – 20 de persoane au murit / Cauza, investigată

News.ro acum 4 ore
Douăzeci de persoane au fost ucise într-un incendiu la un azil de bătrâni din nordul Chinei, a raportat miercuri agenţia de presă de stat Xinhua, fără a detalia cauza incendiului, transmite Reuters. Incendiul a avut loc în oraşul Chengde din provinc

Cotaţiile la ţiţei se prăbuşesc, în urma escaladării războiului comercial dintre China şi SUA

G4Media acum o ora
Cotaţiile la ţiţei înregistrau miercuri cel mai sever declin din ultimii patru ani, în timp ce cotaţiile unor materii prime, inclusiv metalele de bază, au scăzut, pe fondul intensificării războiului comercial dintre China şi SUA, transmite agenția R

Botoșani: Grenadă descoperită în gospodăria unui localnic

Mediafax acum 2 ore
Proprietarul a anunțat imediat autoritățile, iar echipa pirotehnică a ISU Botoșani a intervenit de urgență. Pirotehnicienii au constatat faptul că grenada de mână defensivă, rămasă neexplodată din timpul conflictelor armate, reprezenta un real peric

Marcel Ciolacu: România trece cu bine de unul dintre cele mai complexe şi exigente domenii ale procesului de aderare la OCDE, cel privind guvernanţa corporativă!

News.ro acum 48 minute
Premierul Marcel Cioplacu afirmă, miercuri, că România a trecut cu bine de unul dintre cele mai complexe şi exigente domenii ale procesului de aderare la OCDE, cel privind guvernanţa corporativă. Astfel, a fost obţinut al 13-lea aviz formal din cele

Vremea

București
acum

mie.

1°/14°
joi

2°/13°
vin.

0°/12°
sâm.

7°/11°
Iasi
acum

mie.

-0°/7°
joi

1°/6°
vin.

-1°/7°
sâm.

4°/7°
Constanta
acum

mie.

1°/10°
joi

2°/12°
vin.

0°/8°
sâm.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-1°/8°
joi

-1°/7°
vin.

-1°/4°
sâm.

4°/9°
Timisoara
acum

mie.

0°/13°
joi

1°/11°
vin.

1°/15°
sâm.

7°/14°