Potrivit Mediafax, doar 17 senatori din cei 176 de membri ai Senatului au solicitat sume pentru cazarea în regim particular cu 101,5 lei pe noapte, în timp ce 99 de senatori au optat pentru cazarea la hotel. Printre cei care au preferat cazarea la hotel se numără şi doi senatori botoşăneni.
Este vorba de senatorul PNL Viorel Grigoraş şi senatorul PSD Doina Federovici. Conform precizărilorfăcute de Senat "cuantumulsumei care se acordăpentrucazare, înregim particular, este de 101,5 lei/noapte, începând cu 01.01.2013".
Pentru regimul hotelier de cazare au optat până acum 99 de senatori, din care 60 au fost repartizaţi la SC Turism Bucureşti SA, Hotel Radisson Blu, iar 32 de senatori sunt cazaţi la SC Societatea Companiilor Hoteliere Grand SRL, Hotel Marriott.
Totodată, la Hotel Royal sunt cazaţi patru senatori, la Hotel Monte-Nelly alţi doi senatori, în timp ce la Phoenicia Grand Hotel este cazat un singur senator.
SURSA: MEDIAFAX
Potrivit Mediafax, doar 17 senatori din cei 176 de membri ai Senatului au solicitat sume pentru cazarea în regim particular cu 101,5 lei pe noapte, în timp ce 99 de senatori au optat pentru cazarea la hotel. Printre cei care au preferat cazarea la hotel se numără şi doi senatori botoşăneni.
Este vorba de senatorul PNL Viorel Grigoraş şi senatorul PSD Doina Federovici. Conform precizărilorfăcute de Senat "cuantumulsumei care se acordăpentrucazare, înregim particular, este de 101,5 lei/noapte, începând cu 01.01.2013".
Pentru regimul hotelier de cazare au optat până acum 99 de senatori, din care 60 au fost repartizaţi la SC Turism Bucureşti SA, Hotel Radisson Blu, iar 32 de senatori sunt cazaţi la SC Societatea Companiilor Hoteliere Grand SRL, Hotel Marriott.
Totodată, la Hotel Royal sunt cazaţi patru senatori, la Hotel Monte-Nelly alţi doi senatori, în timp ce la Phoenicia Grand Hotel e