Victime ale unei uluitoare mentalităţi dirijiste, premierul Victor Ponta şi ministrul Eugen Nicolăescu trădează o incapacitate funciară de a pricepe mecanismul care guvernează sistemul de asigurări de sănătate.

O scrisoare deschisă a europarlamentarului Sebastian Bodu ar fi trebuit să pună punct definitiv ideii lansate de ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, aceea de a sista decontarea din fonduri publice a serviciilor medicale prestate de spitalele private. Bodu arată, cu subiect şi predicat, că iniţiativa ministrului încalcă atât Legea Sănătăţii aflată în vigoare, adoptată când tot domnul Nicolăescu era ministru, cât şi o directivă europeană. Ambele documente obligă casele de asigurări de sănătate să deconteze serviciile către spitale indiferent de capitalul acestora, public sau privat. Prin urmare, pentru ca ideea lui Nicolăescu să prindă viaţă, legea internă ar trebui amendată printr-o ordonanţă de urgenţă – dar ce ne facem cu directiva europeană? O modificăm tot prin ordonanţă de urgenţă?

Victor Ponta susţine că, după ce s-a informat de la Eugen Nicolăescu, îi sprijină iniţiativa, aducând argumente parcă şi mai stupide decât ministrul: aşa cum funcţiona sistemul până acum, săracii i-ar subvenţiona pe bogaţii care îşi permit să apeleze la un spital privat. Iar implementarea ideii lui Nicolăescu ar lăsa mai mulţi bani la spitalele publice, unde vin săracii. Ponta omite însă că şi cei bogaţi plătesc asigurări de sănătate, ba încă şi mai mari în valoare absolută decât cei săraci. De ce să-i pedepseşti? De ce să-i obligi, dacă ei nu vor, să suporte umilinţele din spitalele de stat?

Ceea ce amândoi, Ponta şi Nicolăescu, pierd din vedere este mecanismul corect care guvernează sistemul de asigurări de sănătate. El se bazează pe principiul solidarităţii: plăteşte toată lumea un procent anume din salariu către Casa de Asigurări de Sănătate, dar benefic