Prevderile legale privind vânătoare în Delta Dunării ridică anumite semne de întrebare, astfel că se impune o clarificare a situaţiilor în care se poate folosi puşca pentru a elimina anumite exemplare.
Conform legii, vânătoarea „raţional reglementată“ este permisă în Delta Dunării. Guvernatorul ARBDD, Edward Bratfanof, este de părere că această exprimare este ambiguă, astfel că se impune o clarificare a legii.
Astfel, conform propunerilor venite din teren, legea ar urma să interzică (per ansamblu) vânătoarea în deltă. „În cazuri excepţionale, prin studii de evaluare privind dinamica speciilor (vizate de Academia Română) se poate solicita extragerea unor exemplare“, spune Bratfanof.
Primarul localităţii Chilia Veche, Georgeta Ciupitu, a insistat asupra pagubelor produse de unele animale ale deltei. „Sunt culturi, cum ar fi cea de floarea soarelor, distruse în propoţie de 80% de mistreţi. Eu nu sunt pentru vânătoare, nu mă înţelegeţi greşit, dar avem oameni din localităţile deltei care se plâng de faptul că aceste animale le fac pagube foarte mari“.