Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În 2012, pompierii au intervenit, în medie, la 20 de intervenţii pe zi

Publicat in Bihoreanul, miercuri 16 ianuarie 2013 ·

Şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, maiorul Sorin Caba, a prezentat raportul activităţii desfăşurate în 2012 de pompierii militari şi de personalul SMURD Bihor.

Potrivit datelor ISU Crişana, anul trecut au avut loc 7.291 de evenimente ce au necesitat intervenţia subunităţilor de pompieri, în medie 20 pe zi, o medie mai are decât cea din 2011, când pompierii interveneau la 18,7 cazuri într-o zi. Din totalul evenimentelor, excepţia celor care a necesitat intervenţia echipajelor SMURD, cele mai multe, 1.038 la număr, au fost incedii la vegetaţie uscată. De asemenea, pompierii au intervenit la 373 de incendii, 106 intervenţii pentru asistarea persoanelor, dar s-au şi întors din drum de 82 de ori şi au efectuat 30 de deplasări fără intervenţii.

În 2012 s-au produs 252 de incendii la gospodării, în medie unul la fiecare 35 de ore, cele mai multe fiind înregistrate în Oradea, Marghita şi Aleşd. Numărul e mai mic cu 8 procente decât în 2008 şi 2009, dar şi sensibil mai mic decât în 2011, când militarii au stins 257 de incendii la case şi anexe. Totodată, dacă în 2011, 59% din incendii au avut loc în mediul rural, în 2012 procentul caselor incendiate la sate a crescut la 64%. În urma incendiilor din 2012, o persoană a murit, 5 au fost rănite, iar alte 36 au fost salvate. Valoarea bunurilor salvate anul trecut se ridică la 42 de milioane de lei, iar a celor distruse de foc la 7 milioane de lei.

De asemenea, anul trecut, echipajele SMURD au intervenit la mai multe cazuri decât în 2011: 5.403 faţă de 5.345, adică o medie de 14,8 intervenţii pe zi. Din toate aceste intervenţii de anul trecut, 4.589 au fost cazuri de ajutor medical de urgenţă, 207 de asigurare a personalului de intervenţie la incendii, 203 de asistenţă a persoanelor, iar 147 de descarcerare.

Tot în 2012, în cadrul Centrului de formare şi pregătire în descarcerare şi

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un elev din București este cercetat de FBI. A aderat la o rețea internațională care își propune "prăbușirea actualei ordini mondiale" și distrugerea societății civilizate

Ziare.com acum 2 ore
Biroul Federal de Investigații (FBI) al Statelor Unite ale Americii a declanșat o amplă anchetă internațională care vizează "o rețea globală de persoane", din care fac parte inclusiv minori. Obiectivele declarate public ale grupării, care activează

Oscar 2025 | Lista completă a câștigătorilor

Wall-Street.ro acum o ora
Filmul "Anora" a fost marele câştigător al celei de-a 97-a gale de decernare a premiilor Oscar, unde această peliculă regizată de cineastul Sean Baker a câştigat cinci trofee, inclusiv la categoria "cel mai bun lungmetraj", scrie Variety, preluat de

A început Postul Paştelui 2025. Patriarh: Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni

Mediafax acum 3 ore
Luni a început Postul Paştelui, cel mai lung şi mai aspru dintre posturi, care îi pregăteşte pe creştini de cea mai importantă sărbătoare, Învierea Domnului. „Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni, ci postim ca să‑L iubim mai mult pe Du

Pentagonul dispune o întrerupere a operaţiunilor cibernetice împotriva Rusiei

Mediafax acum o ora
Această întrerupere intervine în contextul în care Donald Trump realizează o apropiere istorică de Moscova, iniţiată în jurul războiului din Ucraina. După ce a fost unul dintre principalii susţinători ai Kievului împotriva agresiunii ruse, Washingto

Primăria Capitalei schimbă numele a 91 de stații STB. Explicația dată de Nicușor Dan și LISTA cu noile denumiri

HotNews acum 2 ore
Un număr de 91 de stații ale Societății de Transport București vor primi denumiri noi, mai precise, care reflectă zonele unde sunt amplasate, a anunțat primarul general Nicușor Dan. Modificările vor fi implementate de Asociația de Dezvoltare Interco

Video Gestul de recunoștință făcut de Sebastian Stan pentru mama sa, la gala Premiilor Oscar. Georgeta Orlovschi: „Nu aș putea fi mai mândră”

Adevarul acum o ora
Sebastian Stan a primit o nominalizare la Premiile Oscar pentru Cel mai bun actor cu rolul lui Donald Trump din „The Apprentice". Premiul a fost, însă, câștigat de Adrien Brody pentrul rolul jucat în „The Brutalist".

Călin Georgescu ajunge luni în faţa judecătorilor, după ce a contestat controlul judiciar

Adevarul acum o ora
Călin Georgescu este aşteptat luni la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde a depus în urmă cu câteva zile o contestaţie la măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru şase infracţiuni, printre care instigare la acţiu

Tragedie în Pitești. O femeie a murit după ce a căzut de la etajul 3 al unui imobil

Ziare.com acum o ora
O femeie de 45 de ani a murit luni dimineaţă, 3 martie, după ce ar fi căzut de la etajul al treilea al unui imobil din municipiul Piteşti, zona Craiovei. Polițiștii au întocmit un dosar penal. „În dimineaţa zilei de luni, 3 martie, poliţiştii piteşt

Zelenski susține că încă este pregătit să semneze acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a reiterat duminică, 2 martie, disponibilitatea de a semna acordul asupra mineralelor negociat cu Statele Unite, dar care nu a putut fi semnat după disputa sa de vineri cu Donald Trump, relatează AFP. „Ac

Trump a invitat la Casa Albă un ostatic israelian eliberat de Hamas

Mediafax acum 3 ore
Sharabi, care a fost eliberat din Gaza după 16 luni de captivitate, ar urma să se întâlnească marţi cu Trump, alături de alţi ostatici eliberaţi, după ce preşedintele american l-a văzut descriind la televiziunea israeliană înfometarea severă şi viol

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

0°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/17°