„Ce poate face filosofia pentru practica medicală?“ se întreabă Kenneth Fulford, întemeietorul şi îndrumătorul grupului de specialişti de la Oxford care se preocupă de două decenii de mariajul dintre medicină şi filosofie. „Biblia“ acestei „secte“ a constituit-o cartea sa: „Moral science and medical practice“. Termenul „moral“ din titlu se referă la teoria valorilor. În această singulară lucrare, autorul analizează toate instrumentele care caută valoarea în boală şi în diagnosticul medical. Ce anume face diferenţierea între diagnosticul bazat pe dovezi şi cel întemeiat pe evaluări, valori şi concepţii? Fulford răspunde împreună cu Giovanni Stanghellini şi Matthew Broome, într-un articol din „World Psychiatry“ (2004), la întrebarea aceasta şi aceea formulată la început. Ce caută filosofia în medicină? Lucrul poate cel mai important: să fundamenteze practica bazată pe valori (PBV) utilizând modele care conectează faptele cu valori şi concepte, ceea ce permite edificarea unor instrumente adaptate cunoaşterii globale a pacientului. PBV are intenţia de a concepe decizii efective în asistenţa medicală, pe terenul diferitelor şi uneori chiar potenţial conflictualelor valori implicate. Se poate vorbi în cadrul PBV nu atât de bune practici, cât de bune raţionamente sau prelucrări. Ele ar depinde, după autorii citaţi, de zece puncte, formulate astfel în sectorul clinic: • orice decizie trebuie să fie centrată pe pacient, care reprezintă valoarea principală • multidisciplinaritatea valorilor se află în prim-plan • conştientizarea faptului că este posibil ca diferite valori să fie concurente la luarea deciziilor • testarea deprinderilor pentru a fi adecvate obţinerii valorilor autentice • cunoaşterea valorilor principale relevante pentru diferite concluzii (simp­tomele patognomonice) • transmiterea deprin­derilor pentru clasificarea valorilor şi rezolvarea conflictelor