Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suedia: Experienţa unui student român la Universitatea din Malmö

Publicat in Adevarul, miercuri 16 ianuarie 2013 ·

Gazda anuală a peste 1800 de studenţi străini, Universitatea din Malmö, a primit regulat calificativul „excelent” din partea Agenţiei Naţionale pentru Învăţământul Superior din Suedia mai ales pentru programele din domeniul sănătăţii publice. Însă cum se descurcă un român în Suedia?

Universitatea din Malmö le oferă studenţilor internaţionali posibilitatea de a aplica pentru unul din cele 7 programe de licenţă şi 14 programe de masterat cu predare în limba engleză până pe data de 15 ianuarie. Povestea lui Marius Şuiu despre ce înseamnă să fii student la Universitatea din Malmö

Unul dintre tinerii români care anul trecut a decis să aplice prin intermediul serviciului de consiliere educaţională Edmundo pentru unul din programele de licenţă din domeniul relaţiilor internationale din cadrul Universităţii din Malmö este Marius Şuiu, absolvent al Colegiului Economic “Ion Ghica” din Târgovişte.

Pasionat de istorie, politică şi economie, Marius era hotărât iniţial să studieze Ştiinţe Politice în cadrul unei facultăţi din Bucureşti, însă planurile i s-au schimbat după ce a aflat mai multe informaţii despre programul oferit de Universitatea din Malmö precum şi despre cerinţele de admitere impuse de aceasta studenţilor străini. Un factor important în alegerea acestei ţări ca destinaţie de studiu a fost şi fascinaţia sa faţă de mentalitatea scandinavă şi faţă de modul de organizare al societăţii suedeze per ansamblu.

„Eu şi colegul meu de bancă de liceu eram fascinaţi de nordici/scandinavi în general şi ştiam că au o societate ”beton”, aşa că m-am bucurat să aflu de Facultatea din Malmö din Suedia. Am aplicat, am fost acceptat şi m-am urcat în avion :-)” afirmă Marius. Cursurile sunt bazate pe studiu individual

Despre învăţământul superior din ţările nordice, Marius confirmă faptul că se bazează foarte mult pe studiul individual. Programul facul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum o ora
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 28 decembrie – 3 ianuarie 2024

Libertatea acum 2 ore
Citește Horoscop săptămânal Berbec. Previziuni pentru perioada 28 decembrie – 3 ianuarie 2024, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Berbec. Între 28 și 30 decembrie dimineaț

Marcel Ciolacu: Guvernul României este solidar cu poporul din Azerbaidjan. Transmitem condoleanţe familiilor victimelor tragicului accident aviatic şi dorim însănătoşire grabnică tuturor celor răniţi

News.ro acum 30 minute
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, că Guvernul României este solidar cu poporul din Azerbaidjan şi transmite condoleanţe familiilor victimelor tragicului accident aviatic şi dorim însănătoşire grabnică tuturor celor răniţi. Premierul Marcel Ci

Parlamentul Germania a fost dizolvat. Când vor avea loc alegerile anticipate

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a anunţat dizolvarea parlamentului şi a stabilit oficial alegerile legislative anticipate pentru 23 februarie, o decizie aşteptată după implozia coaliţiei guvernamentale a cancelarului Olaf Scholz şi votul

Un zbor Azerbaijan Airlines care se îndrepta spre Rusia, obligat să se întoarcă la Baku după închiderea spațiului aerian. Compania suspendă zborurile către mai multe orașe ruse

HotNews acum 3 ore
Un zbor al Azerbaijan Airlines către orașul Mineralnie Vody din sudul Rusiei s-a întors vineri la Baku după ce a fost anunțat că o parte a spațiului aerian din sudul Rusiei a fost închisă, a raportat agenția rusă de stat TASS, citată de Reuters. De

NATO anunţă o ”consolidare a prezenţei militare” la Marea Baltică după ruperea cablului electric EstLink 2. Estonia lansează o misiune militară de patrulare pentru a apăra cablul EstLink 1

News.ro acum o ora
NATO îşi va ”consolida prezenţa militară” la Marea Baltică, anunţă vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice Mark Rutte, iar Estonia a lansat misiuni de patrulare pe mare pentru a-şi apăra conexiunea electrică cu Finlanda, la două zile du

Soldatul nord-coreean capturat de Ucraina a murit din cauza agravării rănilor, anunță Agenția de spionaj a Coreei de Sud

Libertatea acum 2 ore
Un soldat nord-coreean rănit a murit vineri din cauza agravării rănilor, la o zi după ce a fost capturat de Ucraina, a confirmat agenția de spionaj a Coreei de Sud, citând informații primite de la o „țară prietenă”, informează agenție de știri din S

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 6 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Maramureş: Amendă de 10.000 de lei pentru un bărbat care a fost prins în timp ce abandona un frigider vechi în apropierea pârtiei de schi de la Cavnic

News.ro acum 58 minute
Un bărbat a fost amendat contravenţional cu 10.000 de lei după ce a fost prins în timp ce abandona un frigider vechi la marginea pădurii, în apropierea pârtiei de schi de la Cavnic. El le-a mărturisit jandarmilor care l-au prins că este vorba despre

Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, la Guvern pentru discuţii cu premierul Marcel Ciolacu pe Ordonanţa trenuleţ

HotNews acum o ora
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a ajuns vineri la Guvern pentru discuţii cu premierul privind măsurile din Ordonanţa trenuleţ ce urmează să fie adoptată în perioada următoare. În urma discuţiilor, va fi organizată şi o şedinţă a coaliţiei. Noul

Vremea

București
acum

vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/6°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°