Mesajul a fost trimis. Multumesc!

16 Ianuarie. Mălaimare: Demisia din CNA e de onoare. Am o hârtie de la Parlament conform căreia am fost compatibil

Publicat in Pagina de media, miercuri 16 ianuarie 2013 ·

DEMISIE DE ONOARE.Mihai Mălaimare, care şi-a dat demisia din funcţia de membru al CNA, a declarat, pentru Mediafax, că demisia sa este una “de onoare”, precizând că are un document de la Parlament potrivit căruia poate ocupa în acelaşi timp funcţia de membru CNA şi cea de director al Teatrului Masca.

“Eu am cerut un punct de vedere al Comisiei Juridice a Parlamentului, care mi-a remis o scrisoare prin care se spune că situaţia mea trebuie judecată ţinând cont şi de Legea 161 (din 2003, n.r.), care este legea incompatibilităţilor, lege în care se prevede clar că secretarii de stat şi membrii CNA pot îndeplini funcţii din domeniul artistic. Deci lucrurile erau limpezi. Pe de altă parte, eu, în declaraţiile mele de interese, am scris mereu că sunt directorul Teatrului Masca. Eu nu am făcut un secret din chestiunea asta. Că ANI se trezeşte după 4 ani (de când a fost numit Mălaimare membru al CNA, n.r.) să se pregătească să mă declare incompatibil îmi sună foarte straniu”, a spus Mihai Mălaimare.

Mălaimare: Demisia din CNA e de onoare. Am o hârtie de la Parlament conform căreia am fost compatibil

MEMBRII CNA DESPRE MODIFICAREA LEGII AUDIOVIZUALULUI.Răsvan Popescu, fostul preşedinte CNA, declară că modificarea Legii audiovizualului se poate face doar cu consultarea CNA şi în limitele acquis-ului comunitar, în timp ce Christian Mititelu, membru CNA, consideră “o eroare politică” faptul că Sorin Roşca Stănescu crede că e bine ca CNA să dispară, scrie Mediafax.

Potrivit lui Roşca Stănescu, Consiliul Naţional al Audiovizualului /(CNA) ar trebui să fie redus strict la o instituţie ce veghează la standardele tehnice de emisie ale posturilor de radio şi televiziune, iar eventuale încălcări ale legii să fie lăsate pe seama parchetului sau a altor instituţii, după caz.

Membri CNA: Modificarea Legii audiovizualului se poate face doar cu consult

Articolul in Pagina de media >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oscar 2025. Sebastian Stan nominalizat pentru „cel mai bun actor în rol principal” / „Emilia Pérez” şi „The Brutalist” domină lista

Mediafax acum o ora
Nominalizările pentru cea de-a 97-a ediţie a Premiilor Oscar au fost anunţate joi. „Emilia Pérez”, „The Brutalist” şi „Wicked” au dominat lista. Actorul cu origini române Sebastian Stan este nominalizat la categoria „Cel mai bun actor în rol princip

Sorin Grindeanu, despre reducerile de personal de la Senat: Probabil că ştia domnul Bolojan foarte bine câţi angajaţi sunt în plus / Sunt convins că a făcut o analiză – dacă taie frunze la câini, foarte bine că fac această reducere

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, joi, că probabil că Ilie Bolojan ştie exact câte persoane trebuie disponibilizate la Senat, având în vedere că această instituţie a fost condusă în ultimii 10 ani de liberali. ”I-o fi spus domn

O femeie din Suceava a sunat la 112, după ce a donat un palton cu 4.000 de euro în el

Libertatea acum 41 minute
O femeie în vârstă de 88 de ani, din Suceava, a sunat la 112 la aproape două săptămâni după ce a donat un palton și şi-a amintit faptul că a pus în el suma de aproape 4.000 de euro, pe care a strâns-o de-a lungul timpului, potrivit Inspectoratului d

Preşedintele Klaus Iohannis l-a decorat post-mortem pe Cornel Oţelea, în semn de omagiu pentru excepţionala sa carieră sportivă şi pentru întreaga activitate desfăşurată, atât în calitate de jucător, cât şi de antrenor

News.ro acum 55 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat joi, decretul de decorare post-mortem a domnului general de brigadă în retragere Cornel Oţelea, în semn de omagiu pentru excepţionala carieră sportivă şi pentru întreaga activitate desfăşurată, atât în calitate d

Reacția lui Mihai Bobonete după ce Ilie Bolojan a anunțat că se fac concedieri la Senat: „Angajați pe pile”

Libertatea acum 41 minute
Ilie Bolojan, președintele Senatului, a anunțat recent că vor urma unele concedieri la Senat. Mai exact, aproximativ 24% dintre posturi vor dispărea, deoarece se va face o reorganizare în anul 2025.

SURSE Ședință în PNL pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale

Ziua Constanta acum o ora
Membrii Partidului Național Liberat se reunesc, duminică, în Consiliul Naţional al Partidului Naţional Liberal, începând cu ora 11.00, pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu, ca şi candidat la alegerile prezidenţiale din luna mai. Potrivit

Oficial Primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, reținut de procurorii DNA! Ce acuzații i se aduc

Ziua Constanta acum 4 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 23 ianuarie 2

Registrul Auto Român atrage atenţia asupra certificatelor RAR Auto-Pass false

Adevarul acum 2 ore
Registrul Auto Român (RAR) atrage atenţia asupra inducerii în eroare a cetăţenilor de către "anumite entităţi terţe" pentru a le vinde certificate RAR Auto-Pass la preţuri supraevaluate.

Bujduveanu (PNL) şi Vigheciu (PSD) sunt noii viceprimari ai Capitalei

Mediafax acum o ora
Stelian Bujduveanu a fost propus de PNL, Adrian Vigheciu de PSD, Lucian Judele din partea USR, iar Catălin Teniţă din partea REPER. Bujduveanu a obţinut 33 voturi şi 15 împotrivă, Vigheciu 33 de voturi pentru şi 15 împotrivă, Judele 15 pentru şi 33

Ce să faci în București pe 24 ianuarie, de Ziua Unirii Principatelor Române

Libertatea acum o ora
Pe 24 ianuarie, ziua în care este sărbătorită Mica Unire, locuitorii pot vizita gratuit mai multe muzee din structura Muzeului Municipiului București.

Vremea

București
acum

joi

2°/9°
vin.

5°/10°
sâm.

5°/7°
dum.

6°/11°
Iasi
acum

joi

3°/7°
vin.

2°/7°
sâm.

3°/9°
dum.

3°/11°
Constanta
acum

joi

4°/9°
vin.

6°/10°
sâm.

6°/8°
dum.

7°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/5°
vin.

3°/6°
sâm.

1°/6°
dum.

1°/8°
Timisoara
acum

joi

1°/10°
vin.

5°/8°
sâm.

2°/9°
dum.

2°/11°