Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SPITALELE PRIVATE de care DEPINDE VIAȚA a mii de oameni. Care este poziția lui RAED ARAFAT față de aceste excepții

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 16 ianuarie 2013 ·

Conducerea spitalelor private care oferă servicii ce lipsesc cu desăvârșire în spitalele de state amenință cu închiderea dacă se oprește finanțarea de la CNAS. În Brașov, două spitale particulare sunt singurele în care pot fi tratați bolnavii de cancer și urgențele cardiologice din acea zonă.

1 /.

Spitalul Clinicco din Braşov asigură de patru ani rezolvarea urgenţelor cardiologice din judeţele Braşov (inclusiv Valea Prahovei) şi Covasna. Pacienţii sunt aduși cu ambulanțele de stat aici, unde beneficiază gratuit de tratament, întrucât clinica are contract cu CAS Braşov acoperit 100% din contribuţiile asiguraţilor.

„Pur și simplu nu există niciun alt spital în zonă care să intervină în urgenţele cardiologice. Spitalul Judeţean din Braşov nu are linie de gardă cu cinci doctori, cum ar trebui, iar până la Spitalul din Târgu-Mureş sunt trei ore. Ori, în caz de infarct, e cam mult și trebuie acționat imediat. Aşa că pacienţii sunt aduşi cu ambulanţele direct la noi”, ne-a declarat dr. Florin Orţan, şeful secţei de cardiologie intervenţională. CATEGORIILE DE BOLNAVI cele mai afectate de oprirea decontărilor către spitalele private

Investiţie pe apa sâmbetei

Bolnavilor li se montează stent, stau la terapie intensivă şi, după câteva zile, sunt externaţi. În mod normal, stabilizarea şi tratamentul în caz de infarct ar costa 2.500 de euro, cu mult peste posibilităţile românului de rând. Automat, tăierea finanţării de la CNAS, ce reprezintă 30% din cifra de afaceri a spitalului, ar distruge tot ce s-a construit.

„Din cei 150 de angajaţi, am fi nevoiţi să dăm afară jumătate şi cred că, până la urmă, nu am avea altă soluţie decât să închidem. În spitalul nostru, care e şi clinică universitară, nimeni nu lucrează part time şi nu se pune problema unui conflict de interese. Mai mult, noi am reuşit ce nu a făcut statul - să aducem din Franţa doi medici ro

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR propune modificarea legii Curţii Constituţionale ”pentru a preveni abuzurile electorale” şi a alinia legislaţia românească la standardele europene

News.ro acum 4 ore
Partidul AUR anunţă că a depus o iniţiativă legislativă pentru modificarea legii Curţii Constituţionale pentru a preveni ”abuzurile electorale”, afirmând că aceasta prevede interzicerea expresă a posibilităţii ca procesul electoral să fie anulat din

Rusia trimite de urgență mai multe avioane în Iran pentru a ajuta la stingerea incendiului din portul Bandar Abbas

HotNews acum 2 ore
Președintele rus Vladimir Putin a ordonat trimiterea mai multor avioane de urgență în Iran pentru a ajuta la stingerea incendiului izbucnit în portul Bandar Abbas, a relatat duminică agenția rusă de presă de stat TASS, citată de Reuters. „La instruc

Superliga – play-out: Gloria Buzău – FC Botoşani 0-2

News.ro acum o ora
Echipa FC Botoşani a învins duminică, în deplasare, scor 2-0, formaţia Gloria Buzău, în etapa a şasea din play-out-ul Superligii. Gazdele au avut două ocazii importante, prin Călin şi Jipa, în minutele 20 şi 21, însă scorul a fost deschis de oaspeţi

Vaticanul a anunțat câte sute de mii de oameni au participat la funeraliile Papei Francisc

Libertatea acum 3 ore
Sâmbătă, 26 aprilie, a avut loc înmormântarea Papei Francisc în Piața Sfântul Petru din Vatican, urmată de procesiunea către bazilica Santa Maria Maggiore, unde Papa a fost înmormântat. Ceremonia a început la ora 10.00 și a fost oficiată de cardinal

Alertă în Canada! Cel puțin 9 persoane au murit după ce o mașină a intrat în mulțime la un festival

Ziua Constanta acum o ora
Nouă persoane au fost ucise după ce un șofer a intrat în plin în mulțimea care participa la un festival stradal filipinez la Vancouver, a anunțat poliția, relatează AFP și Reuters, conform Agerpres.ro 'Până în acest moment putem confirma că nouă per

Incendiu la Centrul de Primiri Urgențe al spitalului municipal Rădăuți

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit astăzi, 27 aprilie 2025 la Centrul de Primiri Urgențe al spitalului municipal Rădăuți, județul Suceava. Potrivit ISU Suceava, cel mai probabil, în urma unui scurtcircuit, izolația cablurilor electrice, aflate în tavanul fals a

Tratament injectabil inovator pentru regenerarea inimii după infarct

News.ro acum 3 ore
O descoperire promiţătoare în domeniul bioingineriei cardiovasculare ar putea îmbunătăţi modul în care sunt trataţi pacienţii după un infarct miocardic. Cercetătorii au dezvoltat un polimer injectabil care, administrat intravenos, stimulează procese

Opoziţia sud-coreeană îl desemnează pe Lee Jae-myung candidat în alegerile prezidenţiale de la 3 iunie

News.ro acum 2 ore
Partidul Democrat (PD, centru-stânga), principala formaţiune aflată în opoziţie în Coreea de Sud, l-a numit pe Lee Jae-myung candidat în alegerile prezidenţiale de la 3 iunie, un scrutin convocat în în urma destituirii preşedintelui Yoon Suk Yeol du

Turiştii se întorc de la munte: trafic intens pe arterele ce duc spre Capitală

Ziarul Financiar acum o ora
Traficul rutier este intens duminică după-amiaza pe DN 1 - Valea Prahovei, DN 7 - Valea Oltului, Autostrada A 1 dinpre Vama Nădlac spre Deva: turiştii se întorc de la munte spre localităţi din Sudul ţării sau spre Capitală. Potrivit Centrului Infotr

Scrisoarea lui Napoleon despre arestarea Papei Pius al VII-lea, vândură la licitaţie în Franţa cu 26.360 de euro

News.ro acum 2 ore
O scrisoare în care Napoleon îşi simula dezaprobarea faţă de arestarea Papei Pius al VII-lea, după ce a ordonat-o, a fost vândută cu 26.360 de euro la licitaţie, la Fontainebleau, duminică, anunţă casa Osenat, care a organizat-o, relatează AFP. O ad

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/19°
mie.

9°/22°
Iasi
acum

15°
dum.

5°/16°
lun.

5°/17°
mar.

6°/20°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

13°
dum.

10°/14°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
mie.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

8°/15°
lun.

6°/18°
mar.

8°/20°
mie.

9°/20°
Timisoara
acum

18°
dum.

7°/18°
lun.

11°/19°
mar.

9°/20°
mie.

10°/22°