După şedinţa de Guvern, premierul Vlad Filat a anunţat că Parlamentul se va convoca într-o şedinţă extraordinară pe 22 ianuarie.
„Vom insista şi vom asigura ca în condiţii legale să fie convocată o şedinţă extraordinară a Parlamentului, în ziua de marţi a săptămânii viitoare, pentru ca să fie creată comisia specială de anchetă în cazul incidentului din Pădurea Domnească“, a declarat Vlad Filat.
Totodată, în situaţia în care preşedintele Parlamentului nu va convoca şedinţa, PLDM va înainta cererea cu 34 de semnături ale deputaţilor. Vlad Filat a evitat însă să spună dacă semnăturile sunt ale deputaţilor AIE. „Mai puţin contează ale cui sunt semnăturile”, a spus liderul liberal-democraţilor.
El a mai menţionat că în urma anchetei se aşteaptă nu dor la demisii, dar şi la sancţiuni. „Parlamentul cu certitudine urmează să constitue o comisie de anchetă, având drept obiectiv nu demiterea unuia sau altuia, dar care trebuie să acorde calificarea modului în care instituţiile şi funcţionarii au respectat legea. Asta nu înseamnă doar demisii, ci şi sancţiuni“, a conchis premierul.
Anterior, liderul liberal-democraţilor a anunţat că cerea demisia necondiţionată a procurorului general fiind decis să realizeze această tentativă chiar şi fără spijinul colegilor de Alinaţă. „Demersul este adresat tuturor deputaţilor din Parlamentul Republicii Moldova“, a spus franc premierul, după şedinţa Consiliului Alianţei.