CS UNIO şi-a reluat antrenamentele şi la box
La sala LPS din Satu Mare şi-au reluat pregătirile şi sportivii de la secţia de box de la CS UNIO Satu Mare. Antrenorul Sandor Iosif are în acest moment în pregătiri 17 sportivi, 15 băieţi şi 2 fete, care au revenit la sală dornici de a face performanţă şi în acest an. În zilele următoare se vor efectua vizitele medicale obligatorii, iar antrenamentele vor avea loc zilnic, de luni până joi, între orele 16:00-18:00, timp în care sunt aşteptaţi şi alţi sportivi, născuţi după 1999-2000, să vină pentru selecţie.
Butzan Erika, medaliată cu bronz la ultimele două ediţii ale campionatelor Naţionale de juniori şi tineret, se pregăteşte pentru întrecerile din Cupa României, competiţie care va avea loc în luna februarie. Antrenorul Sandor Iosif crede în şansa elevei sale şi aşteaptă ca şi autorităţile sătmărene să sprijine şi acest sport, neglijat în ultimii ani din punct de vedere financiar. Altfel, condiţiile de pregătire oferite la sala LPS din Satu Mare sunt foarte bune.
Florin Pop
CS UNIO şi-a reluat antrenamentele şi la box
La sala LPS din Satu Mare şi-au reluat pregătirile şi sportivii de la secţia de box de la CS UNIO Satu Mare. Antrenorul Sandor Iosif are în acest moment în pregătiri 17 sportivi, 15 băieţi şi 2 fete, care au revenit la sală dornici de a face performanţă şi în acest an. În zilele următoare se vor efectua vizitele medicale obligatorii, iar antrenamentele vor avea loc zilnic, de luni până joi, între orele 16:00-18:00, timp în care sunt aşteptaţi şi alţi sportivi, născuţi după 1999-2000, să vină pentru selecţie.
Butzan Erika, medaliată cu bronz la ultimele două ediţii ale campionatelor Naţionale de juniori şi tineret, se pregăteşte pentru întrecerile din Cupa României, competiţie care va avea loc în luna februarie. Antrenorul Sandor Iosif crede în şansa elevei