Felul în care noua putere înţelege rolul presei în societate a fost devoalat într-o şedinţă a Comisiei pentru Cultură din Senat, de marţi.

Doi actuali senatori, foşti ziarişti de casă ai cui s-a nimerit, Gabriela Vrânceanu-Firea şi Sorin Roşca Stănescu, au venit cu propuneri pe cât de periculoase, pe atât de populiste. D-na. Firea a spus că va începe o serie de consultări cu reprezentanţii presei scrise pentru a găsi modalităţi de a le acorda sprijin financiar din partea Guvernului, în condiţiile dificultăţilor financiare uriaşe pe care le au toate publicaţiile din ţară. Dl. Roşca-Stănescu a fost senin şi tranşant în privinţa CNA-ului, numind instituţia „un rău teribil, care a crescut ca un cancer", spunând că ar dori să-i reducă atribuţiile strict la supravegherea standardelor tehnice de emisie a posturilor de radio şi TV, fără să mai aibă vreo putere în „a mai pune vreodată în discuţie conţinutul emisiunilor radio şi de televiziune".

În cazul presei scrise, criza ei într-adevăr nu are precedent. Până şi publicaţii de mare prestigiu, simboluri ale presei din diferite ţări (ediţia germană a FT, Die Tageszeitung, La Tribune) au capotat şi au dispărut de pe piaţă. Pe de o parte, mediul online creează o presiune imposibil de contracarat, prin rapiditatea cu care informaţia este înlesnită să ajungă la consumatorul de presă, chestiune pe care ziarele de hârtie nu o vor putea rezolva niciodată. În privinţa presei de la noi, există câteva cauze suplimentare ale declinului. Baletul politic al patronilor şi şefilor de presă în anii de după 1990 a avut drept resort dorinţa patologică de acces la putere, la una mai mare chiar decât însăşi puterea politică, anume controlul subteran al decidenţilor politici. Au curs fluvii de texte grupate în campanii de presă care luau în colimator câte un om politic, câte o companie sau câte o instituţie şi nu se lăsau până nu î