Dacă v-a plăcut „Inglourious Basterds“/ „Ticăloşi fără glorie“, atunci veţi fi mulţumiţi de cel mai recent film al regizorului Quentin Tarantino, „Django Unchained“/ „Django dezlănţuit“, pe care-l puteţi vedea de mâine în cinematografele noastre.

Tarantino spune despre cel mai recent lungmetraj al său că nu e un western, ci un „southern“, pentru că acţiunea nu se petrece în Vestul sălbatic, ci în Sudul la fel de sălbatic, al sclaviei şi al plantaţiilor de bumbac. Oricum l-am numi, filmul este unul care împrumută stilistica unui western şi citează, ironic şi admirativ totodată, din alte pelicule de acţiune, multe de serie B. Aşa cum de altfel face Quentin Tarantino în mai toate filmele sale.

Povestea în sine e simplă: un vânător de recompense, Schultz (Christoph Waltz), răscumpără un sclav, Django (Jamie Foxx), să-l ajute să-i găsească pe nişte indivizi pe capul cărora se pusese o sumă de bani. Acesta din urmă se dovedeşte a avea un talent înnăscut de pistolar şi cei doi rămân parteneri. După ce colaborează cu succes ca vânători de recompense, Schultz îl ajută la rândul lui pe Django să-şi găsească şi să-şi salveze soţia, vândută unui mare latifundiar din zonă. (Pe soţie o cheamă Broomhilda, că avusese o stăpână nemţoaică, şi Schultz, el însuşi de origine germană, e impresionat să regăsească pe tărâm american vechea legendă din ţara lui natală, în care Broomhilda trebuie salvată de Siegfried.)

OMORURI ŞI UMOR NEGRU

Desigur, pentru că vorbim de Quentin Tarantino, asta nu e tot. Avem în plus împuşcături din belşug, sânge şi bucăţi de carne care sar din corpurile lovite de glonţ şi o groază de scene „tari“, nerecomandabile celor slabi de înger. Totul, topit în umor şi în dialoguri savuroase.

Pe scurt, un „Inglourious Basterds“ translatat în America pistolarilor. Acelaşi tip de umor negru, aceleaşi carnaje, acelaşi joc al aparenţelor. Inclusi