Primăvara trecută în zona cuprinsă între Parcul Romniceanu şi şoseaua Panduri au apărut nişte muncitori care s-au apucat să spargă asfaltul. Au săpat gropi periculoase, ca după bombardamente şi în multe alte locuri au “demontat” nişte plăci mari din beton şi de sub ele au scos cu macaralele tevi imense.
Viaţa pensionară a unui cartier relativ liniştit a fost puţin tulburată. Copiii şi-au făcut de joacă prin gropi, stârnind îngrijorarea părinţilor.
Noi profesorii a trebuit să ne documentăm ca să putem răspunde unor întrebări, legate de canalizarea edilitară. Ne-am pus la punct şi am explicat elevilor că “în măruntaiele” Bucureştiului există sute de km. de ţevi, mai mari şi mai mici, prin care circulă agentul termic(aburul), apa, gazele sau reziduurile menajere.
Faptul că aceste conducte se mai înlocuiesc din când în când trebuie cu siguranţă salutat şi, la început toată lumea s-a bucurat.
De atunci se face anul. Nici o lucrare nu s-a terminat, sau unde am avut impresia că au isprăvit ce aveau de făcut carosabilul nu a fost refăcut. Am observat că muncitorii de pe şantierele respective vin dimineaţa, beau cafea, sau unii direct bere la pet, respectă cu stricteţe orele de masă şi apoi se culcă. Muncesc rar, când le vine inspiraţia de parcă ar fi nişte pictori în faţa şevaletului.
Aleşii noştri, în frunte cu primarul de sector sau cel general nu dau nici o atenţie acestor aspecte. Ei fac polemici la televizor. Această activitate de demolare a străzilor pare cu totul scăpată din mână. Probabil că nişte patroni încasează bani foarte frumoşi, dau câte o atenţie unde şi când trebuie şi sunt lăsaţi în pace.
M-am mirat să aflu că pe strada cea mai masacrată şi aproape impracticabilă , locuiesc, aproape, alături fata Preşedintelui Emil Constantinescu şi marele forbalist Mirel Rădoi. Măcar în dreptul lor să se fi pus lucrurile la punct.
