Nu avem alegeri prezidenţiale iminente, şi nici şeful statului nu are vreo intenţie să ne lase, şi cu toate astea asta a fost săptămîna liderilor, care se profilează deja pentru succesiune. Prin asta nu înţeleg neapărat succesiunea la fotoliul prezidenţial supraestimat şi onoarea de a ocupa palatul Cotroceni, cu candelabrele sale de cristal Mediaş şi pseudobiblioteca cu ale ei zeci de volume din enciclopedia teatrului în limba italiană. Ci pur şi simplu locurile centrale în crearea agendei şi formularea politicii, ca şi în atenţia publicului.

Ca să facem o evaluare a acestor lideri, a prestaţiei şi şanselor lor, trebuie să dăm la o parte tot fumul produs desopotrivă de ei şi de adversarii lor. Nici unul, dat nici unul nu apare la TV cu vreun ziarist independent, cu vreun analist de marcă sau cu vreun adversar, toţi dialoghează doar cu oameni de curte, şi asta nu îi pune pe niciunul într-o lumină bună sau clară. Şi cînd nu ne vorbesc direct e la fel de multă ceaţă. Într-un SF celebru, oamenii nu mai locuiesc demult pe pămînt, emigrînd în restul galaxiei, dar creaţiile lor literare au rămas în urmă : Alice în ţara minunilor, cei trei muşchetari şi Robinson Crusoe umblă de unii singuri pe planeta părăsită. Cam asta e şi impresia mea despre ţară după alegerile din decembrie trecut. Rezultatul e clar, campania e încheiată, dar creaţiile propagandistice continuă să bîntuie printre noi, mult mai vii şi mai puternice decît ce se întîmplă în realitate, pentru că sîntem o ţară subdezvoltată, în care nimeni nu citeşte statistici şi toată lumea se uită la televizor. În acest teatru de umbre- imediat, cîteva exemple- e greu să discerni ce se întîmplă.

Primul asemenea spectru care bîntuie printre noi este cel al lui Antonescu-dictatorul şi al eroicilor luptători pentru libertate din sînul partidului care i se opun. Doi au fost daţi afară săptămîna asta, plînşi ca ni