* o căsuţă de lemn şi plastic dintr-un părculeţ de joacă, din Radu Negru, a luat foc, ieri seară * se pare că incendiul a fost provocat intenţionat de un puşti care a mai făcut o ispravă similară şi anul trecut
Un echipaj de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Dunărea" Brăila a acţionat, ieri, în jurul orei 16.40, pentru a lichida un incendiu dintr-un părculeţ de joacă situat în cartierul Radu Negru, lângă Şcoala nr. 31. Pompierilor nu le-a fost greu să facă faţă situaţiei, deoarece focul cuprinsese doar o căsuţă din lemn şi plastic. În câteva minute, incendiul a fost lichidat, iar maşina de intervenţie s-a putut întoarce la unitate. Interesant este faptul că, din câte se pare, focul a fost pus intenţionat de un copil în vârstă de nici 10 ani. Cel puţin aşa ne-au relatat câţiva puşti aflaţi la faţa locului. Ei spun că de vină pentru producerea incidentului este un tovarăş de joacă de-al lor, care a băgat un maldăr de lemne şi hârtii în căsuţă, le-a dat foc, apoi a fugit, urmărind de departe sosirea şi intervenţia pompierilor. "Anul trecut, tot el a provocat un incendiu în sediul Şcolii nr. 31. Îi place să se joace cu focul şi face numai prostii. În ultima vreme nici nu mai vine pe la şcoală", ne-au spus câţiva dintre copiii care se jucau, ieri seară, în zona părculeţului incendiat.
* o căsuţă de lemn şi plastic dintr-un părculeţ de joacă, din Radu Negru, a luat foc, ieri seară * se pare că incendiul a fost provocat intenţionat de un puşti care a mai făcut o ispravă similară şi anul trecut
Un echipaj de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Dunărea" Brăila a acţionat, ieri, în jurul orei 16.40, pentru a lichida un incendiu dintr-un părculeţ de joacă situat în cartierul Radu Negru, lângă Şcoala nr. 31. Pompierilor nu le-a fost greu să facă faţă situaţiei, deoarece focul cuprinsese doa