Preşedintele Consiliului Judeţean se grăbeşte să îşi oficializeze relaţia pe care o are cu deputatul Roxana Anuşcă. Florin Ţurcanu a precizat că până la sărbătorile pascale va organiza nunta cu actuala parteneră de viaţă. De curând acesta a obţinut şi hotărârea de divorţ, iar cei trei copii din căsătoria anterioară i-au revenit oficial. Şi Roxana Anuşcă are doi copii dintr-o căsătorie anterioară.
Şeful judeţului a anunţat că a schimbat locaţia pentru organizarea petrecerii. „O vom face la Bucureşti pentru că e mai bine pentru toţi. Va fi ceva restrâns” a declarat Florin Ţurcanu.
La sfârşitul anului trecut, şeful judeţului anunţa că vrea să îşi organizeze nunta în judeţul Suceava. Tot atunci, Florin Ţurcanu declara că naşi vor fi şeful PNL şi soţia acestuia, respectiv Crin Antonescu şi Adina Vălean, însă ieri a refuzat să mai comenteze această afirmaţie.
Florin Ţurcanu este liderul organizaţiei judeţene a PNL Botoşani, iar Roxana Anuşcă a fost numită recent preşedinte al femeilor liberale botoşănene.
Preşedintele Consiliului Judeţean se grăbeşte să îşi oficializeze relaţia pe care o are cu deputatul Roxana Anuşcă. Florin Ţurcanu a precizat că până la sărbătorile pascale va organiza nunta cu actuala parteneră de viaţă. De curând acesta a obţinut şi hotărârea de divorţ, iar cei trei copii din căsătoria anterioară i-au revenit oficial. Şi Roxana Anuşcă are doi copii dintr-o căsătorie anterioară.
Şeful judeţului a anunţat că a schimbat locaţia pentru organizarea petrecerii. „O vom face la Bucureşti pentru că e mai bine pentru toţi. Va fi ceva restrâns” a declarat Florin Ţurcanu.
La sfârşitul anului trecut, şeful judeţului anunţa că vrea să îşi organizeze nunta în judeţul Suceava. Tot atunci, Florin Ţurcanu declara că naşi vor fi şeful PNL şi soţia acestuia, respectiv Crin Antonescu şi Adina Vălean, însă ieri a refuzat să mai comenteze ac