Nemulţumirile salariaţilor au început să se transforme încet, încet, în greve. I-am văzut de curând pe ceferişti, iar până în primăvară o să mai vedem şi alte categorii sociale, chiar dacă mulţi nu mai cred în mişcările de stradă şi în autoritatea liderilor de sindicat. Nu-i va scoate în stradă pe oameni nici programul de guvernare, nici convingerile ideologice, ci pur şi simplu foamea şi spulberarea oricărei posibilităţi de a mai achita facturile curente.

De luni de zile se tot discută la Gorj despre contractul colectiv de muncă al celei mai mari societăţi de stat care este Complexul Energetic Oltenia şi din când în când se zvoneşte ba că ies minerii în stradă, ba că ies energeticienii, ba că administraţia nu vrea să semneze contractul, ba că sindicatele nu vor să-l semneze. Părerea mea este că nu va ieşi nimeni în stradă, iar tartorul sindicaliştilor, Marin Condescu, a stabilit deja condiţiile cu cel mai căutat şi scump australian din Oltenia, Laurenţiu Ciurel. Zic scump, pentru că pentru el Guvernul a achitat câteva sute de mii de euro unei firme de recrutare să-l caute prin toată lumea, în condiţiile în care doar cu un bilet de tren cineva interesat îl putea găsi la Rovinari.

Dar asta este o altă poveste, dintr-un alt film de groază care rulează în România de mulţi ani… Dacă lucrurile n-ar sta aşa cum cred eu şi Condescu nu s-ar fi înţeles cu Ciurel sau cu şefii lui Ciurel, sunt sigur că primul ar fi scos de mult în stradă măcar cei 13 mii de ortaci, pentru simplu fapt că termenul până la care trebuia încheiat contractul colectiv de muncă a expirat de 15 zile şi nu se ştie sigur nici dacă se va încheia până la sfârşitul acestei luni. O să spuneţi ce rost mai are hârâiala sindicatelor cu administraţia din moment ce zarurile au fost aruncate. Păi tot ce se întâmplă face parte din scenariu. Dacă acest contract s-ar fi încheiat cum era normal la term