Fundașul român Cristi Chivu a vorbit despre trecut, dar și despre situația prin care trece Wesley Sneijder, vedeta celor de la Inter Milano, într-un interviu acordat postului TV Sky. Sursa: REUTERS
„Situația mea pe vremea când jucam la AS Roma era diferită de cea care-l privește acum pe Sneijder. Ziarele au scris atunci că am produs o daună de 18 milioane de euro refuzând să merg la Real Madrid, iar din acest motiv s-a creat un curent anti-Chivu și am fost insultat din toate părțile!”, a declarat Chivu, referindu-se la situația olandezului Wesley Sneijder. Vicecampionul mondial din 2010 a refuzat să meargă la Galatasaray Istanbul, deși cluburile s-au înțeles.
„Wesley are dreptul să spună Da sau Nu, iar acest drept nu-l poate lua nimeni. Eu sper ca situația să se termine cât mai bine pentru noi, adică el să rămână, pentru că este un jucător de care Inter are mare nevoie”, a mai spus reșițeanul.
„Cum mă simt fizic? Muncesc pentru a reveni la forma de dinainte. Am făcut progrese importante față de acum 2-3 săptămâni. Sunt mulțumit că am jucat în trei partide, ar fi trebuit să mă operez acum o lună, dar am decis să nu o fac și să merg în continuare așa. Până acum, îmi merge bine”, a completat Chivu, care dă de înțeles că nu se va opera, așa cum s-a zvonit, și că va fi astfel apt pentru „dubla” cu CFR Cluj, din Liga Europa.