Secretarul Camerei Deputaţilor Eugen Nicolicea a declarat, marţi, că modificările la Statutul parlamentarilor privesc clarificări în cazul incompatibilităţilor, al conflictului de interese, precum şi al interzicerii angajării rudelor la nivelul cabinetelor parlamentare.
Nicolicea a precizat că pentru încetarea mandatului unui parlamentar declarat incompatibil printr-o decizie definitivă a instanţei nu va mai fi necesar un vot al Camerei Parlamentului din care acesta face parte. Deputatul a precizat că în acest caz mandatul celui în cauză va înceta de drept, ca urmare a unei informări făcute în plenul Camerei de către preşedintele de şedinţă. Ulterior încetării mandatului parlamentarului în cauză, la nivelul plenului se va decide prin vot asupra vacantării mandatului.
În cazul hotărârilor celor două Camere ale Parlamentului ar urma operată modificarea Statutului, în corelare cu deciziile Curţii Constituţionale, astfel încât acestea să poată fi adoptate cu majoritatea parlamentarilor prezenţi la şedinţă.
De asemenea, în cazul conflictului de interese, Statutul senatorilor şi deputaţilor va fi corelat cu Legea ANI în ceea ce priveşte aplicarea sancţiunilor disciplinare. Astfel, în cazul unei sancţiuni precum cea prin care se interzice participarea la lucrările Parlamentului pentru un număr de zile, parlamentarul nu va mai beneficia de indemnizaţie sau alte venituri aferente care ţin de prezenţa sa la activităţile Camerei din care face parte.
În plus, Statutul parlamentarilor ar urma să prevadă expres faptul că este interzisă angajarea de către senatori sau deputaţi a rudelor de până la gradul al treilea la nivelul birourilor parlamentare.
Liderul deputaţilor PNL, Dan Radu Ruşanu, a declarat, marţi, că plenul celor două Camere ale Parlamentului se va întruni luni pentru a modifica Statutul senatorilor şi deputaţilor, astfel încât să poată f