Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Situaţie tensionată la Steaua. Mihai Stoica: „Aţi fi fost pe drumuri fără mine“

Publicat in Adevarul, miercuri 16 ianuarie 2013 ·

În ciuda faptului că este lider detaşat în Liga I, Steaua Bucureşti s-a confruntat cu situaţii tensionate în echipă chiar în perioada Sărbătorilor de iarnă.

Steaua a început seria amicalelor din Spania cu o înfrângere în faţa celor de la Celtic, scor final 1-2. Totuşi, subiectul care a făcut vâlvă nu a fost legat de postul de fundaş dreapta rămas încă descoperit, ci de un episod mai puţin sportiv, care s-ar fi petrecut în preajma Crăciunului şi care a ieşit la iveală abia acum.

Managerul Stelei, Mihai Stoica, ar fi avut o discuţie în contradictoriu cu fotbaliştii săi în preajma sărbătorilor. Potrivit Prosport, pe fondul alcoolului consumat, oficialul ar fi început să vorbească în termeni duri cu jucătorii roş-albaştri.

Mihai Stoica taie şi spânzură la Steaua?

„Dacă nu eram eu la Steaua, eraţi şi acum pe drumuri. Vai de capul vostru! Eu sunt numărul unu în club, eu decid tot! Piţurcă a fost dat afară pentru că am vrut eu, la fel pe Ilie Stan şi pe Mihai Stoichiţă. Nici Teia Sponte nu are un cuvânt, nici văr-su Virgil, nimeni! Eu sunt numărul unu, ce îi zic eu, aia face“, le-ar fi spus Mihai Stoica jucătorilor din Ghencea.

Recidive la adresa jucătorilor

Situaţia ar fi fost cu atât mai neplăcută cu cât la masă erau şi prietenele, logodnicele ori soţiile fotbaliştilor, silite să ia parte la o scenă mai mult decât neplăcută. Unul dintre cei care au reacţionat ar fi fost Bourceanu, care i-ar fi zis că mai indicat ar fi ca patronul să ştie că salariile jucătorilor nu sunt achitate de două luni şi că vor rămâne fără bani de sărbători. La eveniment nu ar fi luat parte şi tehnicianul Laurenţiu Reghecampf, care ar fi plecat înainte de încingerea spiritelor.

Mai mult, surse din interiorul clubului au declarat pentru cotidianul sportiv că Mihai Stoica şi-a făcut un obicei din a consuma alcool în deplasările echipei. „Rămâne în recepţia

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi propune închiderea TikTok cu o săptămână înainte de prezidențiale: ”Există riscul de a exista o influenţă statală şi non-statală”

Wall-Street.ro acum 16 minute
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a afirmat că ar putea fi luată o decizie de închidere a reţelei Tik-Tok, înainte de alegerile prezidenţiale, "atâta timp cât există riscul de a exista o influenţă statală şi non-statală". "Dacă nu sunt în stare să ne a

Au început discuţiile dintre SUA şi Ucraina în Arabia Saudită: “Agenda include propuneri pentru protejarea instalaţiilor energetice şi a infrastructurii critice”

News.ro acum o ora
Discuţiile dintre Statele Unite şi Ucraina sunt în curs de desfăşurare în capitala Arabiei Saudite, Riad, a anunţat duminică ministrul ucrainean al Apărării, Rustem Umerov, potrivit CNN. „Am început întâlnirea cu echipa americană la Riad”, a scris U

Mesajul lui Victor Ponta pentru George Simion: Tu nu eşti Călin Georgescu. Nu poţi să fii PREȘEDINTE. Nu ai educaţia, pregătirea, experienţa

Gandul acum o ora
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale, Victor Ponta, i-a transmis duminică un mesaj liderului AUR, George Simion, contracandidatul său la alegerile din luna mai, în care arată că acesta nu este Călin Georgescu şi nu poate să fie preşedin

Un candidat la prezidențiale cere închiderea temporară a TikTok înaintea scrutinului din mai. „Măcar înainte cu o săptămână-două”

HotNews acum 57 minute
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a afirmat duminică, la Slatina, că ar putea fi luată o decizie de închidere a reţelei Tik-Tok, înainte de alegerile prezidenţiale, „atâta timp cât există riscul de a exista o influenţă statală şi non-statală”, exercita

Pârtiile din Poiana Braşov situate în zona inferioară a masivului Postăvaru se închid. Din cauza creşterii temperaturilor, acestea au devenit impracticabile

News.ro acum 2 ore
Pârtiile din Poiana Braşov situate în zona inferioară a masivului Postăvaru se închid, începând de săptămâna viitoare. Oficialii Primăriei municipiului Braşov anunţă că, din cauza creşterii temperaturilor, acestea au devenit impracticabile, iar de l

Nicuşor Dan: România se confruntă cu o criză de datorie şi cheltuieli fără precedent. Datoria ţării noastre depăşeşte acum 964 de miliarde de lei (54,6% din PIB) / Ca preşedinte, voi acţiona ferm pentru a opri risipa banului public

News.ro acum 4 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, afirmă că România se confruntă cu o criză de datorie şi cheltuieli fără precedent şi Parlamentul şi Guvernul au o datorie morală şi constituţională de a rezolva, împre

Turcia Primarul Istanbulului a fost demis din funcție! A fost încarcerat la închisoarea din Marmara

Ziua Constanta acum 2 ore
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care urmează să fie închis duminică pentru 'corupție', a fost demis din funcții, a anunțat Ministerul de Interne turc, relatează AFP. 'Ekrem Imamoglu, primarul municipalității metropolitane din Istanbul (...) a

Ultima oră: Crin Antonescu urcă în sondaje pe locul 2, după George Simion și înaintea lui Nicușor Dan

Tribuna acum 44 minute
1.203 români cu drept de vot au fost intervievați de Centrul de Sociologie Urbană și Regională - CURS în privința intenției de vot la alegerile prezidențiale din 4 mai ac. Pe primul loc se află liderul AUR, George Simion, cu 29% din intențiile de vo

Formula 1: Charles Leclerc, Lewis Hamilton şi Pierre Gasly, descalificaţi de la Marele Premiu al Chinei

News.ro acum 7 ore
Piloţii Ferrari Charles Leclerc şi Lewis Hamilton, care au terminat pe locurile 5 şi, respectiv, 6 în Marele Premiu al Chinei de Formula 1 de duminică, au fost descalificaţi după sosire pentru maşini neconforme, la fel ca şi Pierre Gasly (Alpine), c

Vestigii din perioada dacică, vândute la un talcioc din Iași. Cele mai scumpe „exponate” ajungeau la 5 lei

HotNews acum 4 ore
Poliţiştii locali de la Serviciul Intervenţii au anunţat că au găsit, duminică, în talcioc, o femeie care oferea spre vânzare, cu preţuri variind între 3 şi 5 lei bucata, vestigii arheologice din perioada dacică, despre care se presupune că sunt din

Vremea

București
acum

dum.

7°/18°
lun.

8°/19°
mar.

13°/20°
mie.

13°/21°
Iasi
acum

dum.

6°/11°
lun.

6°/16°
mar.

10°/18°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

7°/9°
lun.

8°/13°
mar.

11°/15°
mie.

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

8°/16°
lun.

10°/19°
mar.

8°/18°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

12°
dum.

8°/17°
lun.

12°/21°
mar.

10°/20°
mie.

11°/19°