Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prescripţii şi… predicţii

Publicat in Viata Medicala, miercuri 16 ianuarie 2013 ·

CNAS lansa, la 20 decembrie 2010, în cadrul unui eveniment la care a participat şi preşedintele României, sistemul informatic unic integrat (SIUI) – „cel mai mare sistem informatizat funcţional din România, care va asigura un control proactiv în relaţia cu furnizorii şi va crea platforma necesară asigurării funcţionalităţilor cerute de strategia e-România şi de strategia e-sănătate“, cum spunea preşedintele de atunci al Casei. Am fost prezent la acel eveniment, din partea săptămânalului „Viaţa medicală“ şi am plecat de acolo încrezător în noul sistem informatic, mai ales că suma necesară implementării era una de luat în seamă: 36 de milioane de euro. În vara acestui an, a fost introdus, ca o extindere naturală a SIUI, sistemul informatic de prescripţie electronică (SIPE), care „pune la dispoziţie toate funcţionalităţile necesare introducerii prescrierii electronice a reţetelor compensate şi gratuite, suportate parţial sau integral de FNUASS“ (conform site-ului CNAS). Medicii de familie urmau să emită reţetele, exclusiv în sistem electronic, începând cu 1 ianuarie 2013. Am crezut în acest sistem, prin care deveneam şi noi „mai europeni“. Până când, într-o o zi friguroasă de sfârşit de an, am ajuns cu fetiţa mea în vârstă de trei ani la camera de gardă a unui spital bucureştean. O doamnă doctor, care chiar şi-a dat interesul, ne-a scris o reţetă, dar ne-a recomandat să o compensăm la medicul de familie, pentru că „la liber“ costa în jur de 200 de lei. Am fost primul la medicul pediatru la care suntem înregistraţi, pentru compensarea reţetei. Era în jur de ora 11. Văzând că „discuţia“ dintre medic şi laptop se prelungeşte, am întrebat ce se întâmplă. „SIUI-ul, ast Publicitate a este! Sistemul s-a blocat!“ Între timp, sala de aşteptare se tot aglomera. După mai bine de 30 de minute, în care epuizasem toate subiectele de conversaţie, iar pacienţii de pe hol

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 3 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 16 minute
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 2 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 28 minute
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum 31 minute
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Marius Tucă Show începe marți, 14 ianuarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H. D. Hartmann

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Biden susţine ultimul discurs de politică externă al mandatului său

Mediafax acum 2 ore
Discursul va evidenţia „eforturile administraţiei sale de a consolida poziţia Americii şi de a conduce lumea", conform declaraţiei oficiale. Se aşteaptă ca Biden să abordeze conflictul din Orientul Mijlociu, inclusiv eforturile sale de mediere pentr

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 2 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

1°/5°
mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-5°
lun.

-5°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°