Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ofiţerii SRI îi caută în continuare pe spionii cibernetici, autorii atacului „Octombrie Roşu“

Publicat in Adevarul, miercuri 16 ianuarie 2013 ·

SRI informează că, având în vedere faptul că activitatea agresorului cibernetic aduce atingere securităţii naţionale a României, continuă să întreprindă masuri active, inclusiv pentru localizarea şi identificarea acestuia.

"Atacurile identificare în ultimii ani, ne permit să estimăm că ameninţarea cibernetică reprezintă una dintre cele mai mari şi mai dinamice ameninţări la adresa securităţii naţionale a României şi aliaţilor săi, astfel încât creşterea nivelului securităţii cibernetice trebuie să constituie o prioritate a statului român. Securitatea cibernetică a devenit una din componentele importante ale securităţii naţionale, sens în care Serviciul Român de Informaţii acordă o atenţie prioritară acestui domeniu, în strânsă cooperare cu celelalte instituţii ale statului român şi cu partenerii externi, precum şi în parteneriat cu domeniul privat", se mai arată în comunicatul SRI.

"Impactul atacului este determinat atât de faptul că agresorul cibernetic urmăreşte să exfiltreze date/documente privind politica statului şi deciziile luate la nivelul unor instituţii, cât şi de faptul că, prin sustragerea parolelor de acces şi autentificare, se poate obtine accesul la alte sisteme informatice. Din analiza malware a troianului plasat în sistemele informatice, a rezultat că acesta utilizează metode complexe de operare în calculatoarele infectate, în scopul protecţiei împotriva programelor antivirus, dar şi pentru asigurarea persistenţei prin mecanisme robuste de regenerare în cazul descoperii şi devirusării. În acest sens, operaţiunile derulate de SRI indică faptul că agresorul dispune de resursele necesare pentru valorificarea cu operativitate a informaţiilor exfiltrate şi preluarea iniţiativei pentru lansarea unor noi atacuri cibernetice asupra altor instituţii", se arată în comunicat.

Serviciul menţionează că, în conformitate cu atribuţiile sale

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este noul primar general al municipiului București, după ce Nicușor Dan a devenit președintele României

Libertatea acum o ora
Nicușor Dan va prelua, luni, 26 mai, mandatul de președinte al României, iar în mod automat funcția de primar al Capitalei a rămas vacantă. În locul candidatului independent la președinție, va asigura interimatul, până la organizarea unor noi aleger

Traian Băsescu consideră că Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă „trebuie să răspundă în fața legii”

HotNews acum 3 ore
Fostul președinte Traian Băsescu a acuzat guvernele conduse de Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu că au admnistrat bugetul public „în interesul clientelei politice şi în interes electoral, încălcând grav şi Legea Finanţelor Publice şi Legea Responsabil

Nicușor Dan: „Va exista un reprezentant activ al președintelui în relația cu diaspora” / „Există niște piedici sistematice pe care oricine vrea să deschidă o afacere în România le întâmpină”

HotNews acum 2 ore
Președintele ales al României, Nicușor Dan, a salutat participarea numeroasă a românilor din străinătate la votul pentru alegerile prezidențiale „pentru că asta înseamnă că ei sunt conectați la lucrurile care se întâmplă în România” și a spus că „în

Ministrul Educației a semnat ordinul privind „butonul roșu“ prin care se semnalează aspectele problematice din școli

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a anunțat că a semnat joi ordinul privind 'butonul roșu' prin care se semnalează aspectele problematice din școli precum agresivitatea, bullying-ul și consumul de droguri, alături de alte comportament

Numerele câștigătoare Loto, 22 mai. Report de peste 19,35 milioane de lei la Joker

Gandul acum 21 minute
Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Numerele câștigătoare au fost afișate de Loteria Română joi, 22 mai. Loto 6/49: 1, 14, 6, 32, 10, 46 Noroc: 0 1 1 2 4 0 3 Joker: 25, 32, 1, 28, 30 + 4 Noroc Plus: 7 4 0 7 6 6 Loto 5/40:

Gândul prezintă Best of Marius Tucă Show – vineri, 23 mai, de la ora 20.00

Gandul acum 46 minute
Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, unde jurnaliștii Ion Cristoiu și Cornel Nistorescu, analiștii Dan Dungaciu și HD Hartmann disecă cele mai fierbinți evenimente interne și internaționale ale săptămânii. Cu o combinație unică

Vladimir Putin a decis crearea unei zone-tampon de-a lungul graniței dintre Rusia și Ucraina

Libertatea acum o ora
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că forțele armate ruse au ca sarcină crearea unei zone-tampon de securitate de-a lungul frontierei cu Ucraina, relatează Kommersant și TASS.

Două aeronave F-16 achiziționate de România din Norvegia, în dotarea Escadrilei 571 Aviație Vânătoare de la Mihail Kogălniceanu

Ziua Constanta acum 6 ore
Două aeronave F-16 Fighting Falcon, din cele achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat joi, 22 mai, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu" din Câmpia Turzii. Potrivit MApN, acestea vor intra în dotarea Escadrilei 571 Aviați

Percheziții DNA la ANAF. Funcționari publici, acuzați că favorizau evaziunea fiscală în ridesharing

HotNews acum 6 ore
Procurorii fac joi, 22 mai, percheziții în București și în județele Ilfov și Giurgiu, într-un dosar de trafic de influență și cumpărare de influență, a transmis DNA într-un comunicat de presă. Ancheta vizează funcționari publici cu atribuții de cont

Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în județul Constanța. Iată anunuțul ANM

Ziua Constanta acum 12 ore
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis o informare meteorologică de instabilitate atmosferică, cantități de apă însemnate în perioada 22 mai, ora 10.00 - 26 mai, ora 20.00. În intervalul menționat în cea mai mare pa

Vremea

București
acum

19°
joi

13°/26°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/15°
Iasi
acum

19°
joi

12°/25°
vin.

14°/27°
sâm.

12°/19°
dum.

10°/12°
Constanta
acum

14°
joi

13°/24°
vin.

15°/22°
sâm.

16°/21°
dum.

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

11°/22°
vin.

14°/23°
sâm.

9°/14°
dum.

8°/12°
Timisoara
acum

17°
joi

13°/23°
vin.

13°/19°
sâm.

9°/15°
dum.

7°/19°