Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi-a prezentat bilanţul pentru anul trecut

Publicat in Glasul Aradului, miercuri 16 ianuarie 2013 ·

Anul 2012 nu a fost unul uşor pentru pompieri. Numărul apelurilor de urgenţă la 112 pentru situaţii disperate a crescut, astfel că pompierii au fost nevoiţi să intervină în mai multe ca­zuri. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2011, numărul intervenţiilor a crescut cu 24%, respectiv de la 6.839 în 2011, la 8486 de intervenţii în anul 2012.

Acestea au solicitat din plin intervenţia structurilor specializate aparţinând unităţii, comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă şi serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă, precum şi a celor de cooperare. În me­die au fost înregistrare 23 de acţiuni pe zi în anul 2012, faţă de 19 acţiuni pe zi în anul 2011.

În cele mai multe cazuri, mai exact în 6.497 de situaţii a fost solicitat ajutorul echipajului SMURD, urmează apoi arderile necontrolate de vegetaţie uscată şi gunoaie 764 în 2012 faţă de 433 în 2011 dar şi situaţiile în care a fost nevoie de modulul de la descarcerare: 48 în 2012 respectiv 42 în 2012.

Pompierii au mai fost solicitaţi pentru stingerea incendiilor în 363 de cazuri în 2012 faţă de 404 în 2011, pentru alte situaţii de urgenţă precum misiuni pirotehnice, inundaţii, alunecări de teren, accidente în care au fost implicate substanţe periculoase, 158 în 2012 faţă de 279 în 2011, dar şi pentru asistenţa persoanelor: 173 de solicitări în 2012 faţă de 134 în 2011.

Vestea bună este că de curând în posesia Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad au ajuns mai multe autospeciale achiziţionate în cadrul Programului Operaţional Regional.

Printre ele se numără o ambulanţă de tip „C”, ce este o unitate mobilă de terapie intensivă şi salvare, dar, o ambulanţă de tip „B” pentru asistenţă medicală de urgenţă şi de prim ajutor calificat.

În curtea ISU Arad a ajuns şi o autospecială pentru descarcerare grea şi prin ajutor calificat ce este destinată intervenţiei pentr

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 28 minute
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum o ora
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum o ora
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum o ora
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

Ioan Andone, cucerit de jucătorul lui Dinamo: „Va marca între 12 și 14 goluri în următoarele 3-4 luni”

Gazeta Sporturilor acum 27 minute
Ioan Andone, legenda lui Dinamo, e impresionat de Alexandru Musi. Fostul antrenor al „câinilor” consideră că extrema stângă poate marca minim 12 goluri în următoarele 4 luni.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 56 minute
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum o ora
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Tarifele lui Donald Trump forţează producătorii greci de ulei de măsline să caute pieţe alternative

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare În faţa ameninţării impunerii unei taxe de 30% pe produsele europene, anunţată de preşedintele american Donald Trump, producătorii greci de ulei de măsline se reorientează rapid spre noi pieţe global

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 12 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Vremea

București
acum

23°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

24°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°