Dan Radu Ruşanu a declarat marţi că parlamentarii vor beneficia de 4.000 de lei pentru cheltuielile de cazare, suma fiind redusă de la 7.500 de lei pe lună, unii senatori şi deputaţi considerând că banii sunt suficienţi pentru o soluţie "decentă" de cazare, în timp ce alţii susţin că nu sunt mulţumiţi.
Chelaru: Eu aş prefera să rămân la hotel, dar dacă nu mă încadrez în banii alocaţi, îmi caut gazdă
Chestorul Senatului, Ioan Chelaru, a declarat miercuri că ar dori să rămână cazat la hotel, motivat de "puterea obişnuinţei", dar şi de facilităţile asigurate, însă în situaţia în care nu se va încadra în suma stabilită în acest sens îşi va căuta o "gazdă".
"Eu cred că dacă vor fi foarte mulţi senatori care vor dori să rămână (cazaţi la hotel, n.r.), sau să stabilească să locuiască într-un anume hotel există posibilitatea – şi se va decide la nivelul fiecărui grup parlamentar – ca el să negocieze pe grup. Însă nimic nu împiedică un parlamentar să-şi negocieze la un hotel sau la o casă, la o pensiune(...). Eu am stat opt ani la hotel, prefer să stau la hotel, dar în condiţiile în care suma respectivă nu îmi va permite să stau la hotel o să-mi caut o gazdă", a susţinut Chelaru.
El a afirmat că printre motivele pentru care ar dori să rămână cazat la hotel se numără "puterea obişnuinţei", facilităţile asigurate de operatorii hotelieri în ceea ce priveşte "curăţenia, zona păzită, sigură", dar şi locaţia centrală în Capitală.
De asemenea, Chelaru a menţionat că este posibil ca după depăşirea crizei economice mulţi dintre parlamentari să dorească să revină la cazarea la hotel.
Senatorul PSD a precizat că deocamdată Senatul are mai multe contracte încheiate cu unităţile hoteliere până la 1 martie.
"Până la 1 martie probabil aceste contracte vor funcţiona în continuare, e firesc, şi în luna februarie fiecare parlamentar va lua o deciz