Aflați în cursa pentru prinderea unui loc care să ducă în play-off-ul Ligii Mol, hocheiştii de la Corona Braşov nu au voie să facă în acest weekend paşi greşiți. Vineri şi duminică, de la orele 19.30, la Patinoarul „Olimpic”, Corona Braşov va susţine două partide cruciale pentru viitorul ei în această competiţie. Astăzi, braşovenii se vor înfrunta cu Nove Zamky, o adversară directă în „bătălia” pentru semifinale, iar duminică o vor întâlni pe Dab Docler, lidera autoritară a sezonului regulat. „În următoarele două jocuri nu există decât varianta victoriei, întrucât avem nevoie de puncte. În acest moment, doar la acest obiectiv ne gândim, la calificarea în semifinalele Ligii Mol. Suntem concentraţi şi montaţi, pentru a reuşi să ne îndeplinim acest obiectiv.” spune jucătorul Coronei, Antal Zsombor. Declarat jucătorul lunii decembrie în Liga Mol, portarul Coronei, slovacul Patrick Polc, este convins că vor fi două jocuri foarte grele. „Sunt două meciuri care ne vor demonstra dacă avem ce căuta în play-off. Ştim că vor fi dueluri dificile şi toţi suntem concentraţi pentru a ne îndeplini obiectivul, calificarea în play-off” este de părere Polc.
Aflați în cursa pentru prinderea unui loc care să ducă în play-off-ul Ligii Mol, hocheiştii de la Corona Braşov nu au voie să facă în acest weekend paşi greşiți. Vineri şi duminică, de la orele 19.30, la Patinoarul „Olimpic”, Corona Braşov va susţine două partide cruciale pentru viitorul ei în această competiţie. Astăzi, braşovenii se vor înfrunta cu Nove Zamky, o adversară directă în „bătălia” pentru semifinale, iar duminică o vor întâlni pe Dab Docler, lidera autoritară a sezonului regulat. „În următoarele două jocuri nu există decât varianta victoriei, întrucât avem nevoie de puncte. În acest moment, doar la acest obiectiv ne gândim, la calificarea în semifinalele Ligii Mol. Suntem concentraţi şi montaţi, pentru a reuşi să