Situatia din Algeria devine tot mai tensionata, informatiile despre starea ostaticilor fiind tot mai ingrijoratoare. Astfel, daca unul dintre ostatici a declarat pentru presa franceza ca imobilul in care sunt tinuti este intesat cu bombe si toti prizonierii au fost pusi sa poarte centuri cu explozibili, unul dintre rapitori a anuntat tarile din care provin ostaticii.
Manila Times, care preia o stire AFP, il citeaza pe unul dintre rapitori, Abu al-Baraa, care ar fi confirmat, pentru Al Jazeera, faptul ca sunt "in jur de 41 de ostatici" din mai multe state, cum ar fi Norvegia, Franta, Statele Unite, Marea Britanie, Romania, Columbia, Thailanda, Filipine, Irlanda, Japonia, Coreea de Sud.
Televiziunile de stiri romanesti au spus ca este vorba despre un roman, insa nu se stie exact numarul conationalilor rapiti.
Contactat de Ziare.com, Ministerul de Externe nu a confirmat sau infirmat informatia, insa o conferinta de presa va avea loc la ora 14:00. Mai mult, potrivit Digi24, ministrul de Externe Titus Corlatean a fost, aseara, la Palatul Cotroceni, pentru a discuta cu presedintele Traian Basescu despre situatia din Algeria. Seful statului ar fi stiut despre situatie inca de miercuri seara.
Care e situatia si ce revendicari au rapitorii
Potrivit Al Jazeera, extremistii islamisti au inconjurat complexul In Amenas din centru-estul Algeriei, in apropiere de frontiera libiana, la aproximativ 1.300 de kilometri de Alger, exploatat de grupul britanic BP, norvegian Statoil si algerian Sonatrach.
Peste 100 de oameni au fost luati ostatici, dintre care in jur de 40 sunt straini. Primele informatii aratau ca printre straini s-ar afla americani, britanici, norvegieni.
Conflictul din Mali se extinde: Extremistii au luat 20 de ostatici in Algeria
France24 a luat legatura cu unul dintre ostatici,