Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românii cred în superstiții

Publicat in Gazeta de Navodari, joi 17 ianuarie 2013 ·

Pisica neagră, marţi 13, deochi – iată câteva dintre superstiţiile în care, potrivit statisticilor, nu mai puţin de 40% dintre români cred! Deşi nu ştiu exact de unde au pornit acestea, oamenii le respectă cu sfinţenie, chiar şi în era internetului. Chiar dacă par inexplicabile, psihologii şi sociologii spun că aceste credinţe satisfac nevoia nativa a omului de a emite prejudecăti pe marginea fenomenelor neînțelese. Știinta le respinge, iar Biserica le consideră blasfemii, dar superstițiile și-au făcut mereu loc în viața noastră, influențându-ne comportamentul. Cu origini precreștine, sau create de fiecare individ în parte, sunt studiate de etnologi și antropologi, care le descifrează înțelesurile și explică nevoia oamenilor de a crede în astfel de semne. Printre cele mai des întâlnite sunt feritul de deochi, întoarcerea din drum la vederea unei pisici negre, sau respectarea cu strictețe a zilelor de sărbătoare. Dar de unde provin aceste superstiţii? Spre exemplu, unii antropologi consideră că ideea conform căreia pisicile negre ar purta ghinion ar putea proveni de la începuturile creştinismului, când preoţii au demonizat unele divinităţi precreştine, reprezentate de aceste feline. Cât despre deochi, aceasta poate fi considerată una dintre cele mai vechi superstiţii, provenită probabil din Orientul Mijlociu – un transfer misterios de energie care provoacă o stare de rău, un soi de efect secundar al unei priviri invidioase ori doar admirative și stăruitoare sau al unei laude aduse de cineva. Unii specialişti cred că, la baza credinței în deochi ar sta opoziția dintre umezeală sau apă, ca expresie a vieții și uscăciunea asociată morții. Astfel, adevăratul rău pe care cel ce deoache îl face victimei sale ar fi faptul că îl “seacă”, îl usucă, lipsindu-l de fluidele necesare vieții. Tocmai de aceea, multe dintre metodele de combatere ale deochiului sunt legate de apă sau

Articolul in Gazeta de Navodari >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avocat reținut după ce a lovit un jandarm în gât, în timpul protestului din Piața Victoriei. Parchetul cere arestarea sa preventivă

HotNews acum 29 minute
Un avocat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat fizic un jandarm în timpul protestului antiguvernamental desfășurat duminică în Piața Victoriei. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorii au înaintat dosar

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 2 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

„Îi spulberăm” » Gigi Becali, în extaz după ce a aflat adversara FCSB-ului: „Nu sunt de talia noastră”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Gigi Becali (67 de ani), finanțatorul de la , a reacționat după ce a aflat preliminar al Ligii Campionilor. Campioana en-titre din Superliga, dacă trece de dubla cu Shkendija, va juca apoi cu învingătoarea dintre Shelbourne, din Irlanda, și , din Az

Șoferul care s-a urcat pe cabina TIR-ului și a blocat traficul rutier pe Autostrada A1, în semn de protest, reținut. Alți 13 pietoni au fost amendați

Ziua Constanta acum 2 ore
Șoferul, în vârstă de 33 de ani, care a blocat traficul rutier în semn de protest, la data de 20 iulie 2025, pe Autostrada A1, pe sensul Pitești - București, la kilometrul 19, a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, pentru împiedicarea sau în

Grevă de avertisment Primăriile din țară vor fi închise, timp de două ore

Ziua Constanta acum o ora
Angajații din primării și din sectorul asistenței sociale vor declanșa, miercuri, între orele 11:00 și 13:00, o grevă de avertisment, urmând ca peste o săptămână să aibă loc și greva generală, a anunțat, luni, Dan Cârlan, președintele Sindicatului N

Trafic restricţionat pe DN 1, în judeţul Braşov, după ce vehiculele dintr-un convoi militar au atins partea superioară a unui pod / Nu sunt victime / Aglomeraţie şi în alte zone ale DN 1

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este restricţionat, luni după-amiază, pe DN 1, la Timişu de Sus, în judeţul Braşov, după ce vehiculele dintr-un convoi militar au lovit un pod. Nu sunt victime, dar circulaţia se desf

Bărbat arestat preventiv după ce ar fi încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o cu maşina din spate / O hărțuia și inista să se împace cu el sub amenințarea că o va ucide

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o intenţionat cu maşina în timp ce femeia circula ca pieton pe o stradă din Cernavodă, a informat luni Parch

România a avut cel mai mare deficit guvernamental din UE în primul trimestru, 7,5% din PIB, potrivit unei analize Eurostat

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Deficitul guvernamental ajustat sezonier a scăzut, atât în Uniunea Europeană cât şi în zona euro, în primul trimestru al acestui an, comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, o tendinţă simil

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum 5 ore
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

Vremea

București
acum

36°
lun.

20°/36°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

32°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

35°
lun.

19°/36°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°