Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încă o bătrână păcălită de vânzătorii ambulanţi

Publicat in Crai Nou, joi 17 ianuarie 2013 ·

> O femeie de 84 de ani, din Dumbrăveni, a cumpărat 3 pături de la nişte negustori care pe de o parte făceau vânzare, iar pe de alta îi furau 900 de lei

Persoane vârstnice continuă să cadă pradă unor aşa-zişi vânzători ambulanţi, interesaţi mai mult să le fure banii, decât să facă negoţ. Este şi cazul unei bătrâne de 84 de ani, din Dumbrăveni, care a rămas fără 900 de lei în urma unei astfel de vizite.

Domnica U. a povestit poliţiştilor că, pe 12 ianuarie, dimineaţa, pe la ora 9, s-a trezit în curte cu doi bărbaţi, gata să-i vândă cele mai bune pături din lume. Femeia a fost de acord să cumpere trei bucăţi şi a intrat în casă după bani. Vânzătorii au venit după ea şi au văzut astfel cum femeia scoate o pungă cu bani, în care avea 2.400 de lei. În timp ce unul dintre ei o ameţea de cap cu modelele de pături, celălalt a întins mâna spre teancul de bani lăsat pe sacoşa de plastic şi a luat din el 900 de lei. Cei doi au încasat apoi şi cei 300 de lei cuveniţi pe păturile vândute, apoi brusc s-au grăbit foarte tare. În timp ce negustorii de pături dispăreau în trombă cu maşina, bătrâna a observat lipsa banilor…

Fiind vârstnică şi locuind singură, ea nu a avut posibilitatea să anunţe poliţia despre furt decât luni, ceea ce îngreunează identificarea făptaşilor. Poliţiştii din Dumbrăveni speră însă să dea de ei şi să-i poată aduce înapoi femeii banii furaţi.

Cazuri similare de bătrâni rămaşi fără bani în aceeaşi manieră au apărut relativ frecvent şi anul trecut. Poliţiştii au avertizat de câteva ori populaţia să nu primească în curte, şi cu atât mai puţin în casă, pe aşa-zişii vânzători ambulanţi încărcaţi cu covoare, carpete, pături, oale de inox şi alte produse necesare în casă. Avertismentele au făcut referire şi la altfel de persoane suspecte care au diferite „nevoi” şi „oferte”, cele care apar pe la porţi cerşind sau chiar cu intenţia de a c

Articolul in Crai Nou >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 9 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Parlamentul olandez a votat intrarea României în spațiul Schengen

Libertatea acum 7 ore
Parlamentul din Olanda a votat, miercuri, intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025, relatează cotidianul olandez De Telegraaf.

Directorul FBI Christopher Wray va demisiona la sfârşitul mandatului lui Biden, în ianuarie

News.ro acum 6 ore
Directorul FBI Christopher Wray le-a spus miercuri angajaţilor Biroului Federal de Investigaţii că intenţionează să demisioneze la sfârşitul mandatului preşedintelui Joe Biden, în ianuarie, un anunţ care a venit la o săptămână şi jumătate după ce pr

Informări publice - 12 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 10 ore
Paltan Iancu aduce la cunoştinţă obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 130 din 25.10.2024, prin care se autorizează lucrări de construire pentru imprejmuire teren, în judeţul Brasov, oras Rasnov, zona Verze, identificat cu CF nr. 116463, nr. cad.

Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru trafic de persoane

Libertatea acum 10 ore
Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către Tribunaalul Dâmbovița, miercuri, în cadrul unui dosar de trafic de persoane.

Director CNAIR: Se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti

News.ro acum 9 ore
Directorul CNAIR; Cfristian Pistol, anunţă, miercuri seară, că se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti. ”Autostrada Sibiu - Piteşti, secţiunea 5 ( Piteşti – Curtea de Argeş): se fac

Adolescent de 17 ani, din București, diagnosticat cu autism, dispărut fără urmă. Poliția cere ajutorul cetățenilor

Libertatea acum 7 ore
Un adolescent în vârstă de 17 ani, din București, diagnosticat cu tulburare din spectrul autist, a dispărut fără urmă. Poliția Capitalei cere ajutorul oamenilor pentru a reuși să îl găsească. Familia băiatului a precizat că acesta a fost văzut ultim

Volodomir Zelenski, plin de furie după discuția dintre Viktor Orban și Vladimir Putin. „Sper că nu-l va suna și pe Assad”

Libertatea acum 9 ore
Volodomir Zelenski a răbufnit după ce Kremlinul a anunțat că Viktor Orban, premierul Ungariei, a discutat la telefon cu Vladimir Putin despre posibilitatea încheierii conflictului dintre Ucraina și Rusia. Liderul de la Kiev a transmis, pe platforma

Bloomberg: Elon Musk devine prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari

News.ro acum 7 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, scrie, miercuri, agenţia Bloomberg. Ast

Un fost boxer, condamnat la închisoare pe viaţă după ce a decapitat o bătrână

Mediafax acum 10 ore
„Acest verdict reflectă gravitatea faptelor comise şi periculozitatea acuzatului”, a declarat avocata familiei victimei, Nathalie Langlois-Thieffry. Dar sentinţa „nu le va aduce copiilor mama înapoi şi nu va şterge circumstanţele îngrozitoare în car

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
Timisoara
acum

joi

1°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°