Albert Einstein spunea că ar fi important să alegem dacă trăim într-un univers ostil sau în unul prietenos, intuind – poate – că această alegere e însăşi cheia experienţei umane, cheia fericirii sau a nefericirii noastre. Noi putem vedea prietenia existenţei oricând, în orice şi oriunde, dar putem percepe şi ostilitatea, şi drama, şi suferinţa, şi tot de ne face să blamăm această viaţă pe care...o iubim atât de mult. Ceea ce ne salvează, ceea ce ne ajută, ceea ce ne usucă lacrimile şi ne dăruieşte stropi de dragoste şi de frumuseţe ar putea fi tocmai puterea noastră de a vedea, fie şi involuntar, fie şi inconştient, fie şi în cea mai neagră dintre expresiile existeţei, prezenţa unui univers prietenos. Depresiile şi nefericirile noastră sunt expresii ale concentrării minţii asupra ”aspectelor ostile” ale existenţei. Căderea maximă, durerea teribilă, sentimentul de a te fi pierdut pe tine, de a fi căzut din graţie şi mângâiere lăuntrică sunt consecinţa alegerii constante a aspectelor ostile, toate creaţii ale percepţiei şi ale Eului omenesc. Cum să ieşi din fundătură după ce ai căzut, cum să vezi o lume prietenoasă dintr-o minte care selectează automat ostilitatea şi răul? Asta-i întrebarea celui ce plânge, a celui ce nu se vede iubit, a celui ce simte în sine povara tristeţii şi a dezamăgirii; cum să ies de aici, cum să gândesc altfel, cum să fac, ce să fac?

Răspunsul e unul firesc; dacă ai văzut ostilitatea în viaţa ta, atunci concentrează-te asupra prieteniei. Vei putea observa că într-o zi te întâlneşti cu zece oameni care zâmbesc, îţi vorbesc frumos, poate că unul îţi dă o mână de ajutor, altul te întreabă ce mai faci, iar altul îţi spune o vorbă plăcută şi numai unul dintre aceştia te priveşte ostil sau face un gest potrivnic faţă de tine. De ce, oare, mintea ta îi exlude pe cei nouă oameni buni, dar se concetrează strident, obsesional, dramatic şi gra