Compania germană Conergy intră pe piaţa energiei solare din România cu un parc fotovoltaic de 2,2 MW, pe care îl dezvoltă la Bobiceşti, în parteneriat cu firma Solanna Investment. Investiţia va ajuta şi comunitatea locală, care va percepe taxe şi va da şi personal pentru pază şi întreţinere.
Conergy va furniza circa 9.400 de module PowerPlus pentru proiectul de la Bobiceşti, a cărui suprafaţă va fi de 13.700 de metri pătraţi, potrivit unui comunicat al companiei germane. Producţia anuală a parcului fotovoltaic, de circa 2.840 de MWh, este suficientă pentru a alimenta cu electricitate 870 de gospodării.
Potrivit informaţiilor din piaţa energiei, costul investiţiei într-un MW instalat în panouri solare este de circa 1,5 milioane de euro, astfel că investiţia ar depăşi trei milioane de euro.
„Guvernul intenţionează să asigure circa 20% din necesarul de energie al ţării din surse regenerabile până în 2020, iar pe lângă energia eoliană se va baza în principal pe cea solară”, a arătat Alexander Gorski, membru în consiliul de conducere al Conergy, citat de Mediafax.
El a adăugat că autorităţile române estimează că la finele anului trecut capacitatea de producţie a energiei prin panouri solare era de aproximativ 100 de MW şi se aşteaptă ca piaţa să crească până la 1.500 de MW până în 2016. În primă fază, Conergy, cu activitate în peste 40 de ţări, se va dezvolta pe piaţa din România prin intermediul diviziei din Italia, firma Solanna Investment.
Bobiceşti, „Mecca” parcurilor fotovoltaice
Ilie Chitez, primarul comunei Bobiceşti, a declarat pentru Gazeta Nouă că localitatea pe care o conduce a ajuns să fie gazdă a investiţiei nemţilor printr-o conjunctură favorabilă.
„Au ales localitatea noastră deoarece undeva la limita dintre Bobiceşti şi Balş este o staţie electrică şi, de regulă, aceste parcuri se