Ce se întâmplă în cazul în care o companie preia un ansamblu integrat de active de la o alta? Este obligat cesionarul activelor să continue activitatea derulată de cedentul acestora?
Deși noțiunea de transfer de active este reglementată de actualul cadru normativ, operaționalizarea sa efectivă în practică comportă anumite riscuri fiscale pentru contribuabili, în special din perspectiva criteriilor care stau la baza calificării unei tranzacţii ca atare, fie că ne raportăm la nivelul aspectelor formale, fie la al celor de fond. Când vorbim despre transfer de active, baza legală la care ne raportăm este, în principiu, art. 128 alin. (7) Cod fiscal și normele metodologice date în aplicarea acestui text de lege.
Condițiile de clasificare a unei tranzacții ca fiind transfer de active se structurează în baza următoarelor trei criterii:
a) referitor la ansamblul reperelor (bunurilor) ce fac obiectul transferului de active (după caz, în urma unei tranzacții de vânzare - cumpărare, divizare, fuziune etc.) este de subliniat faptul că acesta trebuie să urmeze - inclusiv la nivelul definirii conceptuale - precizările de la alin. (2) al pct. 6 (9) din normele metodologice date în aplicarea art. 128 alin. (7) Cod fiscal, și astfel să ne poziționăm în circumstanțele unui transfer de facto al unei activități identificate ca fiind sub forma unei „structuri independente din punct de vedere tehnic, capabile să efectueze activităţi economice separate“.
Altfel spus, bunurile și activitățile transferate trebuie să se constituie într-o structură care să permită susţinerea, în mod independent, a unei activităţi economice separate, alocate pe o anumită ramură de activitate, fiind de preferat să se transfere nu doar dreptul de proprietate asupra eventualelor stocuri, ci și activele, drepturile și obligațiile care concură la derularea, efectivă și în condiții o
