Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sala crimelor

Publicat in Jurnalul, joi 17 ianuarie 2013 ·

Chiar dacă este un muzeu imaginar, plasat într-o zonă splendidă a Londrei, Hampstead Heath, P.D. James descrie Dupayne cu lux de amănunte şi ne incită să-l vizităm măcar cu ajutorul închipuirii. În special exponatele din Sala crimelor provoacă o atracţie specială.

Dar existenţa modestului muzeu este periclitată. Puţini îl frecventează, banii încasaţi pe bilete nu acoperă cheltuielile de întreţinere şi lefurile salariaţilor, subvenţiile pentru achiziţii sunt tot mai mici. Mai mult, el nu poate supravieţui decât dacă toţi cei trei copii ai fondatorului decedat sunt de acord să-i continue activitatea, investind în ceva ce nu le aduce niciun câştig. Însă Marcus, Caroline şi Neville Dupayne au păreri divergente în legătură cu viitorul aşezământului, “un moft” costisitor. Ultimul cere cu vehemenţă desfiinţarea lui. Oare din această pricină îşi pierde viaţa într-un garaj, după ce a fost stropit cu benzină şi i s-a dat foc? Sau vinovatul este vreunul dintre pacienţii acestui medic psihiatru?

Cazul  îi este încredinţat comandantului Adam Dalgliesh de la Brigada de Investigaţii Speciale. L-am mai întâlnit pe poliţistul cu înzestrare de poet şi în alte romane purtând semnătura acestei autoare – “Farul”, “Moartea unui expert”, “Moarte în Sfântul Ordin”... Dar până la finalizarea anchetei se mai comite o crimă şi se înregistrează şi o tentativă de asasinat.

Desigur, investigaţiile şi descoperirea ucigaşului solicită la maximum atenţia cititorului. Avem o demonstraţie limpede a virtuozităţii de care dă dovadă autoarea în acest sens. Dar P.D. James nu se mulţumeşte doar să ne propună o enigmă şi să ne clarifice modul ei de rezolvare. Scriitoarea britanică are de la sine pretenţii mai mari şi posedă şi mijloace artistice pe măsura lor. De aceea, cartea sa ne prezintă o radiografie a societăţii londoneze întocmită cu o remarcabilă capacitate de observ

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sean „Diddy” Combs a pledat nevinovat la noi acuzaţii

News.ro acum 45 minute
Sean „Diddy” Combs a pledat nevinovat la un cap de acuzare modificat care include noi acuzaţii de muncă forţată, relatează BBC. Actul de acuzare suplimentar susţine că mogulul rap şi-a forţat angajaţii să muncească multe ore sub ameninţarea unor dau

Ultima zi de depunere a candidaturilor la alegerile prezidențiale 2025. Lidera POT, Anamaria Gavrilă și fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, aşteptaţi la BEC

HotNews acum 40 minute
Sâmbătă este ultima zi în care mai pot fi depuse candidaturi la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidențiale din mai, notează Agerpres. Potrivit calendarului aprobat de Guvern, ultima zi de depunere a candidaturilor este 15 martie, ora 24

Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă

News.ro acum 3 ore
Agenţia de rating Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă. ”Mediul politic după alegerile parlamentare şi alegerile prezidenţiale anulate de la sfârşitul anului 2024 ar putea, de asemenea, să facă mai dificil pentru guvern să

Nouă pană de curent generalizată în Cuba, a patra în ultimele şase luni

News.ro acum 2 ore
O nouă pană de curent de amploare, a patra în mai puţin de şase luni, a afectat Cuba vineri seara din cauza prăbuşirii sistemului naţional de electricitate învechit al ţării, relatează AFP. În jurul orei 20.15 vineri seară (00.15 GMT sâmbătă), ”o pa

Miting în Piața Victoriei, sâmbătă: "Este momentul să ne facem auziți" - Cine este organizatorul

Ziare.com acum 23 minute
Un miting ”EuRo Manifest” este programat, sâmbătă, de la ora 17:00, în Piaţa Victoriei din Capitală, unde va fi citit Manifestul pentru Europa, un document susţinut de peste 40 de organizaţii civice din ţară şi diaspora şi de mii de oameni din toate

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 11 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 12 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 8 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 13 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/20°
lun.

4°/11°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/25°
dum.

4°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/15°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/3°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/18°
dum.

6°/12°
lun.

2°/9°
mar.

-1°/6°