Acţionarii Trangaz au decis în AGA de joi să-l păstreze în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie (CA) pe Victor Alexandru Schmidt, deşi la începutul lunii ianuarie ministrul Economiei l-a propus ca şef interimar pe Lucian Isar, fost ministru delegat pentru Mediul de Afaceri, informează Mediafax.
Acţionarii transportatorului de gaze au decis, de asemenea, şi menţinerea în funcţia de membru CA a Ionicăi Raicu, se arată într-un raport al Transgaz transmis joi Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Schmidt este preşedinte al CA al Transgaz din aprilie 2009.
Propunerea lui Isar pentru funcţia de şef provizoriu al Consiliului de Administraţie a fost semnată de fostul ministru al Economiei şi menţinută de actualul şef al instituţiei, Varujan Vosganian.
Acţiunile companiei au încheiat sesiunea de miercuri la BVB la preţul de 221 lei. Transgaz are o capitalizare de 2,6 miliarde de lei (600 milioane euro).
Transgaz este controltă în proporţie de 73,5% de stat, prin Ministerul Economiei. Fondul Proprietatea are o participaţie de 14,98%, iar mai mulţi acţionari cumulează 11,5% din titlurile companiei.
Acţionarii Trangaz au decis în AGA de joi să-l păstreze în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie (CA) pe Victor Alexandru Schmidt, deşi la începutul lunii ianuarie ministrul Economiei l-a propus ca şef interimar pe Lucian Isar, fost ministru delegat pentru Mediul de Afaceri, informează Mediafax.
Acţionarii transportatorului de gaze au decis, de asemenea, şi menţinerea în funcţia de membru CA a Ionicăi Raicu, se arată într-un raport al Transgaz transmis joi Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Schmidt este preşedinte al CA al Transgaz din aprilie 2009.
Propunerea lui Isar pentru funcţia de şef provizoriu al Consiliului de Administraţie a fost semnată de fostul ministru al Economiei şi menţinută de ac