Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Geneticienii au descifrat originea evreilor din Europa

Publicat in Ziua Veche, joi 17 ianuarie 2013 ·

Un studiu genetic a arătat că evreii din Europa îşi au originea într-un amestec de ascendenţe, dintre care multe provin de la triburile din Caucaz care s-au convertit la iudaism.

Studiul publicat joi, 17 ianuarie, de revista britanică Genome Biology and Evolution ar trebui să clarifice controversele despre originea evreilor europeni, care datează de peste două secole. Evreii de origine europeană, denumiţi aşkenazi, reprezintă aproximativ 90% din cei peste 13 milioane de evrei care trăiesc în prezent în lume.

Potrivit ipotezei renane, aşkenazii sunt descendenţii evreilor care au părăsit Palestina după cucerirea musulmană din anul 638 e.n. Aceiaşi ipoteză arată că ei s-au instalat mai întâi în sudul Europei, apoi, spre sfârşitul evului mediu, aproximativ 50.000 dintre ei s-au deplasat din provincia germană Renania spre Europa de Est.

Unii dintre cercetători consideră că această ipoteză este puţin probabilă, întrucât scenariul este imposibil de demonstrat în termeni demografici, întrucât o astfel de teorie ar presupune o explozie a populaţiei evreilor din Europa orientală de la 50.000 de indivizi în secolul al XV-lea la aproximativ 8 milioane de persoane la începutul secolului al XX-lea. Rata de natalitate ar fi fost astfel de 10 ori mai mare decât rata de natalitate a populaţiilor locale non-evreieşti. Şi acest fapt ar fi trebuit să se producă în ciuda dificultăţilor economice, a bolilor, a războaielor şi a pogromurilor care au devastat comunităţile evreieşti.

Autorii acestui studiu, au comparat genomurile (genele care alcătuiesc patrimoniul genetic) a 1.287 de indivizi neînrudiţi între ei, provenind din opt grupuri de populaţii evreieşti, cu genomurile a 74 de persoane din afara comunităţii evreieşti, potrivit mediafax. Geneticianul Eran Elhaik, de la Şcoala de sănătate publică John Hopkins, din oraşul american Baltimore, a a

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 3 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum o ora
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 5 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum 11 ore
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 9 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 12 ore
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 8 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

Alegeri anticipate în Germania, după ce președintele a dizolvat Parlamentul

Libertatea acum 4 ore
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a dizolvat, astăzi, camera inferioară a parlamentului ţării şi a stabilit data alegerilor legislative anticipate pentru 23 februarie, după prăbuşirea coaliţiei tripartite a cancelarului Olaf Scholz, relate

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum 4 ore
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-4°
sâm.

-4°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°