Două copile au fost urmărite pe stradă de un bărbat de 37 de ani.
Polițiștii de prevenire, de proximitate și de circulație au continuat activitățile de informare și pregătire antivictimală pentru elevii din unitățile de învățământ din județ. Principalele teme de dezbatere au fost prevenirea victimizării minorilor în cazul infracțiunilor de furt și a celor cu violență, dar și prevenirea implicării acestora în accidente rutiere. Polițiștii vor continua aceste activități de prevenire în școlile din județ și vor aborda și problema discuțiilor cu persoane necunoscute, mai ales că miercuri, în Piatra Neamț, un bărbat a fost reținut pentru că a acostat două eleve de 8 și 10 ani.
“Polițiștii Biroului Investigații Criminale Piatra Neamț l-au depistat pe Adrian M., de 37 de ani, din Piatra Neamț, suspect în două reclamații prin care se sesiza faptul că, în locuri publice, două fete au fost acostate de persoane necunoscute. Față de suspect s-a dispus începerea urmării penale sub aspectul comiterii infracțiunilor de corupție sexuală și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice. S-a luat măsura internării bărbatului la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Neamț. În funcție de concluziile expertizei psihiatrice, vor fi luate măsurile legale“, a afirmat subcomisarul Cătălina Bădeanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.
Polițiștii recomandă cetățenilor să sesizeze prezența oricăror persoane cu un comportament suspect apelând 112 sau adresându-se patrulelor de poliție aflate în preajma școlilor.
Două copile au fost urmărite pe stradă de un bărbat de 37 de ani.
Polițiștii de prevenire, de proximitate și de circulație au continuat activitățile de informare și pregătire antivictimală pentru elevii din unitățile de învățământ din județ. Principalele teme de dezbatere