Dacă tot e criză și soluția redresării economice e văzută în crearea de locuri de muncă, 34.435 de cetățeni americani au semnat o petiție, lansată în luna noiembrie 2012, prin care i se cere președintelui Barack Obama să construiască o Stea a Morții, până în anul 2016. Steaua Morții (Death Star) este una dintre creațiile imaginare care au generat uriașul succes de public al seriei SF „Războiul Stelelor” – o navă uriașă, de forma și dimensiunile unei planete miniaturale, capabilă să genereze un uriaș fascicul laser, care, proiectat asupra unei planete, ar putea-o efectiv spulbera.
Casa Albă și-a respectat întodeauna angajamentul de a răspunde petițiilor care adună peste 25.000 de semnături, chiar dacă, adeseori, răspunsurile au fost în doi peri, pe măsura subiectului solicitării. De data aceasta, un răspuns foarte amplu a fost dat de Paul Shawcross, șeful biroului Știință și Spațiu din cadrul Biroului Management și Buget al Casei Albe. Spiritual, Shawcross a dat trei motive pentru care Steaua Morții nu va fi construită: 1. Costul unei asemenea lucrări a fost estimat de studenții Universității de economie Lehigh la peste 850 de milioane de miliarde de dolari*; 2. Casa Albă nu susține distrugerea planetelor; 3. Ce rost ar avea o asemenea cheltuială într-un proiect care prezintă o lacună fundamentală, ce poate fi exploatată de o navă minusculă? (aluzie la faptul că, în film, Steaua Morții a fost distrusă de o torpilă lansată de nava pilotată de eroul principal, Luke Skywalker). Shawcross continuă într-o notă mai serioasă, recapitulând succesele de până acum ale programului spațial american. Apoi, încheie făcând trimitere la o altă „piatră de temelie” a Războiului Stelelor – Forța (pozitivă). „Dacă vei urma o carieră în domeniul științei, tehnologiei, ingineriei sau în alt domeniu relaționat cu matematica, Forța va fi cu tine. Ține minte, puterea Stelei Morții d