Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Termen pentru depunerea contractului colectiv de muncă la nivelul CEO

Publicat in GAZETA de SUD, joi 17 ianuarie 2013 ·

Administraţia Complexului Energetic Oltenia (CEO) a primit un termen-limită din partea Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj pentru a depune contractul colectiv de muncă. Potrivit conducerii Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, documentul trebuie depus până cel târziu pe 15 februarie. Toate contractele colective de muncă de la nivelul Complexului Energetic Oltenia au expirat la sfârşitul anului trecut. Singurul care mai este valabil este cel de la nivelul fostului Complex Energetic Rovinari, care a fost prelungit printr-un act adiţional. „Am stat de vorbă cu şefii Complexului Energetic Oltenia şi am convenit ca, până la sfârşitul lunii ianuarie, cel târziu 15 februarie, să depună la ITM contractul colectiv de muncă. Este obligatoriu acest contract colectiv de muncă şi nu se poate altfel. Eu sunt convins că se va găsi o cale de înţelegere între patronate şi sindicate. E normal ca sindicatele să ceară cât mai multe drepturi, pentru că acesta este rolul lor, iar administraţia, la rândul ei, are tot timpul în vedere un buget după care lucrează“, a precizat George Romanescu, inspectorul-şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj.

Negocieri dure

Până în prezent, negocierile purtate între sindicate şi administraţie nu au condus la semnarea contractului colectiv de muncă. Federaţia Naţională Mine Energie a anunţat că este pregătită să declanşeze acţiuni de protest, dacă nu îi vor fi satisfăcute o serie de revendicări de natură salarială. Negocieri între patronate şi sindicaliştii din comisia de negociere au avut loc şi ieri, în încercarea de a găsi o cale comună de discuţii. Altă temă care a creat nemulţumiri a fost egalizarea salariilor la nivelul unităţilor componente ale Complexului Energetic Oltenia. În prezent, există diferenţe semnificative în ceea ce priveşte nivelul salarial pentru un angajat de la Rovinari şi unul de la Craiova sau din fo

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Record pe piața românească de artă: S-a vândut cel mai scump tablou din ultimii 34 de ani. E semnat de Nicolae Grigorescu

Wall-Street.ro acum o ora
Lucrarea "Ţărăncuţă odihnindu-se" semnată de Nicolae Grigorescu a fost adjudecată la suma de 365.000 de euro, la licitaţia de iarnă organizată de casa Artmark. Potrivit Artmark, vânzarea lucrării la suma de 365.000 de euro reprezintă noul record al

România și Olanda extind colaborarea la Centrul F-16 de la Fetești. Ce a anunțat ministrul Apărării

Ziare.com acum o ora
Miniştrii Apărării din România şi Olanda, Angel Tîlvăr şi Ruben Brekelmans, au semnat, la Haga, o scrisoare de intenţie care prevede extinderea colaborării în cadrul Centrului de instruire F-16 din România. Centrul de instruire F-16 este în incinta

Argeş: Percheziţii la persoane cercetate pentru antisemitism şi instigare publică - VIDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii din Argeş fac, vineri dimineaţă, percheziţii la Piteşti şi la Rucăr, în două dosare care vizează fapte de antisemitism şi instigare publică. În primul dosar un bărbat de 37 de ani este cercetat sub control judiciar, iar în al doilea este

INS: Resursele de energie electrică au crescut cu 0,1% în primele zece luni ale anului

Mediafax acum 31 minute
Principalele resurse de energie primară, în primele zece luni din an, au totalizat 27010,9 mii tone echivalent petrol (tep), în scădere cu 414,9 mii tep faţă de perioada similară din 2023. Producţia internă a însumat 14095,5 mii tep, în scădere cu 7

UPDATE - Rusia a lansat un atac masiv cu rachete asupra instalaţiilor energetice din Ucraina. Explozii multiple la Odesa / Zelenski anunţă că au fost lansate 93 de rachete şi 200 de drone

News.ro acum 15 minute
Rusia a lansat vineri dimineaţă un atac pe scară largă asupra instalaţiilor energetice ale Ucrainei, a anunţat ministrul ucrainean al energiei, Gherman Galuşcenko, citat de Reuters. Ulterior, preşedintele Volodimir Zelenski a precizat că au fost tra

Republica Moldova: Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Recean a picat. Doar 18 deputaţi au votat în favoarea demiterii executivului

News.ro acum 42 minute
Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Dorin Recean, iniţiată de Blocul Comuniştilor şi Socialiştilor, a picat. Doar 18 deputaţi au votat în favoarea demiterii executivului. Potrivit Newsmaker.md, moţiunea a fost suspusă votului la ora 0

Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion / Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni

HotNews acum 2 ore
În săptămâna dinainte de Crăciun, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei din calendar în toată ţara, însă în ultima săptămână a anului valorile termice se vor situa în jurul celor normale, ușor mai scăzute la munte, anunță

Zelenski anunţă că Rusia a lansat 93 de rachete şi 200 de drone asupra Ucrainei, în unul dintre cele mai ample atacuri de la începutul războiului

News.ro acum 25 minute
Preşedintele Volodimir Zelenski a anunţat vineri că Rusia a efectuat în cursul nopţii unul dintre cele mai agresive atacuri asupra Ucrainei de la începutul războiului, în care a folosit 93 de rachete, inclusiv rachete balistice şi de croazieră, şi a

Dan Grecu, legenda gimnasticii româneşti, a încetat din viaţă la 74 de ani

Mediafax acum 3 ore
Dan Grecu, primul campion mondial din istoria gimnasticii româneşti şi un simbol al sportului naţional, s-a stins din viaţă la vârsta de 74 de ani. Fost gimnast, antrenor şi arbitru internaţional, Grecu lasă în urmă o moştenire impresionantă, care a

Dosarul lui Horațiu Potra. Tribunalul decide astăzi dacă acceptă cererea de arestare preventivă

Ziua Constanta acum o ora
Horaţiu Potra, consilier local în municipiul Mediaş, cunoscut drept lider al unei grupări de mercenari care a acţionat în Africa, a fost pus sub control judiciar, marţi, în dosarul în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespe

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/8°
lun.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°