* în urma carambolului, un conducător auto a fost rănit uşor
Marţi dimineaţă, în jurul orei 10.00, s-a produs un accident rutier pe DN 2B, precizează Biroul de Presă al IPJ Brăila.
Astfel, în timp ce conducea o autoutilitară, în condiţii de vizibilitate redusă (ceaţă), un brăilean de 28 de ani nu a păstrat distanţa corespunzătoare faţă de un autoturism ce era oprit pe partea carosabilă şi l-a acroşat. În urma impactului violent, autoturismul respectiv a fost proiectat într-un alt autoturism, oprit, de asemenea, în faţă, pe partea carosabilă.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală uşoară a unui conducător auto aflat în autoturismul staţionat, care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Rănitul nu a fost internat.
După efectuarea cercetării la faţa locului, oamenii legii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.