Armata algeriană, intervenţie în forţă asupra instalaţiei de gaze unde sunt ţinuţi ostaticii Foto: the guardian
Armata algeriană a lansat joi o ofensivă împotriva grupării teroriste din cadrul al Qaida care a răpit 41 de cetăţeni străini şi peste 100 de muncitori algerieni. 35 de ostatici şi 15 răpitori au fost ucişi la complexul de exploatare a gazelor din Algeria în timpul ofensivei armatei algeriene, anunţă surse citate de postul Al-Jazeera.
Peste 100 de persoane au fost luate ostatice miercuri la un complex de exploatare a gazelor naturale din Algeria, deţinută de British Petroleum, de către o grupare al-Qaida.
Aproximativ 20 de persoane înarmate se pare că sunt în spatele atacului, care a fost regizat ca o replică împotriva intervenției Franței în Mali.
Numărul ostaticilor străini ar fi în jur 41 şi aceştia provin din 11 ţări, şi anume Norvegia, Franţa, Statele Unite, Marea Britanie, România, Columbia, Thailanda, Filipine, Irlanda, Japonia şi Germania, scrie Mediafax.
Cinsprezece străini, inclusiv un cuplu de francezi, care erau ţinuţi ostatici au reuşit să scape, a anunţat joi postul privat algerian Ennahar, citând o “sursă oficială”, relatează AFP.
“Cincisprezece străini, inclusiv un cuplu de francezi, au reuşit să le scape răpitorilor”, a anunţat postul de televiziune. Şefa postului, Anis Rahmani, a declarat pentru AFP că citează o “sursă oficială”. Ambasada Franţei a refuzat să confirme această informaţie.
Alţi treizeci de ostatici algerieni au reuşit să scape joi din incinta instalaţiei de gaze din Algeria, unde au fost luaţi ostatici, începând de miercuri dimineaţa, a anunţat Wilaya (prefectura) din Illizi, relatează AFP.
Pe lângă aceştia, ar mai fi ţinuţi ostatici şi peste 100 de muncitori algerieni, dintre care ar fi reuşit să scape 30.
Răpitorii vor retragerea armatei algeriene, care a încercuit acest comple