Europarlamentarul PDL Cristian Preda susţine că prezidenţiabilul ideal ar trebui să nu fie antiamerican sau cineva care nu a învăţat vreo meserie sau care a avut "o carieră politică modestă", "ca cea de ministru al sportului într-un guvern de coaliţie cu 7 partide şi două duzini de portofolii", informează Mediafax.
El aminteşte, într-o postare intitulată "Portretul prezidenţiabilului", că Vasile Blaga a cerut membrilor BPN, dar şi pedeliştilor de rând, să formuleze până pe 28 ianuarie "criteriile după care ne vom decide candidatul la prezidenţiale".
Potrivit lui Cristian Preda, candidatul ar trebui "să îmbrăţişeze o viziune democratică". "Testul relevant nu e recitarea cu intonaţie a consecinţelor principiului majorităţii sau a valorii egalităţii. E mai util să triem altfel: cine a lăsat să se înţeleagă, prin decizii sau declaraţii, că oamenii politici au mai multe drepturi decât cetăţenii sau că, în general, există clase ori categorii ierarhizate de cetăţeni nu trebuie să aibă sprijinul PDL", scrie Cristian Preda.
Pe de altă parte, prezidenţiabilul trebuie să creadă, potrivit europarlamentarului PDL, cu sinceritate în virtuţile pieţei. "Nu se califică, în opinia mea, cei care s-au îmbogăţit din contracte cu statul. Poate fi, în schimb, candidat un om de afaceri veritabil, ca şi cineva care nu are această experienţă, dar nici nu confundă capitalismul cu spolierea statului. Deşi în aparenţă marginal, e un criteriu foarte important", menţionează Preda.
Un alt criteriu menţionat de acesta este "o experienţă profesională consistentă în câmpul politic sau în afara lui". "N-ar trebui să fie preşedinte cineva care nu a învăţat vreo meserie sau care a avut o carieră birocratică sau politică modestă, cum e, de pildă, cea de ministru al sportului într-un guvern de coaliţie cu 7 partide şi două duzini de portofolii", adaugă Cristian Preda.
Ca