Avântul Coteana a încheiat turul pe locul opt în clasamentul Ligii a IV-a, oficialii echipei stabilind ca reunirea lotului să aibă loc duminică, 20 ianuarie.
Antrenorul echipei din Coteana, Adrian Turlea, a declarat că nu a reuşit să perfecteze niciun transfer până acum, dar că se află în tratative cu doi jucători.
„Am stabilit să ne întâlnim, duminică, la Coteana, nu avem noutăţi în lot, dar suntem în discuţii cu doi jucători. Vrem să aducem un mijlocaş şi un atacant, nu putem dezvălui de la ce echipe îi vom lua şi nici numele lor, pentru că pe fir pot intra alte cluburi. Ne bucurăm că ne-am păstrat tot lotul din tur, pentru că niciun jucător nu a plecat”, a spus Adrian Turlea.
Acesta a vorbit şi de planurile pe care le are echipa sa în această a doua parte a sezonului. Avântul este considerată o echipă bună din judeţ, care poate încurca socotelile formaţiilor care trag pentru câştigarea titlului judeţean, iar Turlea îşi doreşte ca echipa sa să continue în Liga a IV-a cu un parcurs bun.
„Având în vedere că situaţia economică a ţării este foarte dificilă, ceea ce se reflectă şi asupra echipei noastre de fotbal, ne dorim să continuăm pe drumul pe care am început, dar să avem un parcus bun. Cu ajutorul Primăriei Coteana, al primarului şi al viceprimarului, care au fost mereu lângă echipă, şi al sponsorilor vom duce la bun sfârşit acest proiect”, a spus Adrian Turlea.
Oficialii echipei Avântul Coteana au stabilit un prim meci de verificare în această pauză competiţională, urmând ca pe 3 februarie să întâlnească Internaţional Brebeni.
„Am vorbit cu cei de la Brebeni ca pe 3 februarie să jucăm un amical, însă locaţia nu am stabilit-o. În funcţie de starea vremii o să mai luăm şi alte jocuri de verificare”, a spus antrenorul Adrian Turlea.