Clujenii incluşi în programul european de ajutor prin alimente cumpărate de UE şi care nu au fost incluşi pe listă anul trecut vor trebui să mai aştepte: în acest an, deocamdată, nu se mai distribuie alimente în Cluj, precizează Consiliul Judeţean.
Acesta, după ce sâmbătă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a informat Consiliul Judeţean Cluj că nu vor mai fi livrate produsele făină şi ulei peste cantităţile furnizate până la sfârşitul anului trecut.
"Această situaţie este cauzată de încetarea contractului pentru furnizarea acestor produse, contract încheiat de APIA cu societatea Viem Corporation Eood din Bulgaria, societate care nu şi-a mai îndeplinit obligaţiile contractuale privind furnizarea produselor alimentare", explică Consiliul Judeţean. "În acest context, cel puţin până la primirea altor clarificări din partea APIA, Consiliul Judeţean Cluj nu mai are în depozit produsele alimentare amintite, toate cantităţile primite fiind deja distribuite".
Concret, din cele 996,216 tone de făină care trebuiau livrate, Consiliul Judeţean Cluj a primit doar 383,310 t, respectiv 38%. În ceea ce priveşte cantitatea de ulei, din 471.863 de litri cuveniţi, au fost livraţi doar 11.520 l, ceea ce reprezintă mai puţin de 2% din necesar, arată o evidenţă a instituţiei.
Reamintim faptul că ajutoarele alimentare care au fost distribuite persoanelor defavorizate, definite de H.G. nr. 600/2009 privind stabilirea beneficiarilor de ajutoare alimentare care provin din stocurile de intervenţie comunitare destinate categoriilor de persoane cele mai defavorizate din România şi atribuţiile instituţiilor implicate în planul european, sunt următoarele: faină albă de grâu, mălai, paste făinoase, biscuiţi, orez, ulei, fasole boabe, mazăre în conservă, bulion, roşii în bulion, zahăr.